Fostul premier croat Ivo Sanader a ajuns la închisoare. A fost condamnat pentru corupție

Data publicării:
wiki ivo sanader crop

Fostul prim-ministru croat Ivo Sanader a fost arestat joi şi încarcerat după ce Curtea Supremă i-a mărit pedeapsa la închisoare, de la 4 ani şi jumătate la 6 ani, într-un dosar de corupție, a anunţat agenţia Hina, preluată de France Presse și Agerpres.

În vârstă de 65 de ani, Ivo Sanader, şeful guvernului din 2003 până în 2009, a condus Croația spre aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, dar a devenit de asemenea un simbol al corupţiei în ţară.

În primă instanţă, Ivo Sanader a fost condamnat în acest caz în 2017 la patru ani şi jumătate de închisoare.

El a fost găsit vinovat că a primit mită de peste două milioane de euro când Ministerul Dezvoltării Rurale a cumpărat o clădire la un preţ de două ori mai mare decât valoarea sa de piaţă.

Prejudiciul provocat statului de această achiziţie a fost estimat la 3,5 milioane de euro, din care 2,3 milioane de euro au fost apoi plătite chiar fostului prim-ministru, potrivit actului de acuzare. Ivo Sanader a fost de asemenea obligat să ramburseze această sumă statului.

Aceasta este o persecuţie politică, care, din păcate, durează de nouă ani”, a declarat Ivo Sanader presei în faţa casei sale din Zagreb, cu puţin timp înainte să sosească poliţia şi să-l ducă la închisoare.

Mai multe alte cazuri de corupţie apasă asupra lui Ivo Sanader.

El a fost condamnat în octombrie 2018 la doi ani şi jumătate de închisoare pentru o mită plătită de banca austriacă Hypo Group Alpe Adria.

Curtea Constituţională a anulat în 2015 verdictul unui alt proces în care el fusese condamnat în 2012 la opt ani şi jumătate de închisoare.

El fusese declarat vinovat că a primit mită de mai multe milioane de euro de la preşedintele grupului energetic ungar MOL în schimbul preluării controlului asupra companiei petroliere şi de gaze croate INA de către gigantul din Ungaria. Un nou proces în acest caz s-a deschis în octombrie 2018.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Singurii pensionari care sunt scutiți de CASS, chiar dacă au pensii peste 3000 lei
Digi FM
Românul care-l critică pe David Popovici și-l numește "lup singuratic cu staff de 5 persoane": "Mai pune și...
Pro FM
Antonia, zeița verii în Mykonos. Apariție de Barbie în costum de baie roz, la plajă, în vacanță cu familia...
Film Now
Adam Sandler, adevărul despre secretul căsniciei „foarte speciale” cu Jackie. Soția sa apare în toate filmele...
Adevarul
Viața unei mici comunități din Albania, dată peste cap de un exod în masă peste hotare: „Ne vedem la Londra”
Newsweek
Pensionarii depun acte pentru anularea CASS la pensie. De ce este o mare escrocherie?
Digi FM
Adevărul din spatele performanței lui David Popovici, dezvăluit de nutriționistul sportivului: „Victoria e...
Digi World
Forma rară de Parkinson de care suferea Ozzy Osbourne ridică noi întrebări. Ce ar fi contribuit la progresia...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Ce spun prieteni de-ai fostei soții a lui Liam Neeson despre legătura lui cu Pamela Anderson. Natasha a murit...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”