În urma unui raport GRECO, CE cere Poloniei să ia măsuri concrete pentru combaterea corupţiei

Data actualizării: Data publicării:
steag steaguri drapel polonia uniunea europeana shutterstock_707575321
Foto: Shutterstock

Consiliul Europei a cerut luni Poloniei, într-un comunicat, să ia măsuri concrete pentru a combate mai intens corupţia funcţionarilor săi, informează AFP.

steag polonia_shutterstock_525687760
Foto: Shutterstock

Potrivit unui sondaj realizat pentru Eurobarometrul instituţiilor europene în 2017, „58% dintre polonezi apreciau că fenomenul corupţiei este unul generalizat şi se manifesta inclusiv în rândul politicienilor şi poliţiei”, detaliază raportul publicat de Grupul Statelor împotriva Corupţiei (GRECO), unul dintre organismele Consiliului Europei.

Ca recomandări principale, GRECO îi cere Varşoviei să includă printre „priorităţile sale absolute” crearea unui sistem „de angajare, de promovare şi concediere pentru toate cadrele superioare din poliţie şi vămi”, sistem care să fie fondat pe „criterii de obiectivitate, de merit şi de proceduri transparente”. Raportul deplânge un „fenomen persistent de influenţă politică asupra activităţilor poliţiei”, în timp ce funcţionarii polonezi sunt „numiţi şi demişi din funcţiile lor în mod discreţionar”.

Experţii europeni notează, de asemenea, că nu există „reguli specifice şi clare relativ la cadourile făcute înalţilor funcţionari (...): oamenii au relativ puţine cunoştinţe în ceea ce priveşte cadourile şi avantajele acceptabile sau interzise”.

De asemenea, Biroul Anticorupţie al Poloniei, care publică în fiecare an un raport de activitate, „nu ar verifica decât circa 1% din declaraţiile pe care le primeşte şi ar acţiona mai ales pe baza unor acuzaţii publice în mass-media”, denunţă GRECO, format din 48 de state europene şi din SUA. GRECO se declară„preocupat de independenţa acestui Birou”, plasat „sub autoritatea premierului şi al unui ministru de legătură”.

Organizaţiile societăţii civile şi mass-media poloneze se declară îngrijorate de „punerea în discuţie a activităţii lor, a limitărilor libertăţii de exprimare şi a presiunilor exercitate asupra mass-media private”. Potrivit acestora, mulţi jurnalişti 'au fost demişi sau obligaţi să-şi dea demisia', subliniază organizaţia paneuropeană. Aceasta invită autorităţile poloneze 'să-i prezinte un raport asupra măsurilor adoptate pentru a pune în aplicare recomandările înainte de 30 iunie 2020', pentru ca ea să le evalueze.

Polonia, membră a GRECO din 1999, a fost deja evaluată în patru rânduri. Experţii europeni salută cu toate acestea unele progrese, printre care punerea în aplicare a unui „program anti-corupţie pentru 2018-2020” şi „o ameliorare a transparenţei în interacţiunea cu lobby-urile”.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Imagini incredibile din Neamț! Stratul gros de grindină a distrus culturile
Digi FM
Ovații pentru prințesa Kate, la Wimbledon. Simona Halep, câștigătoarea din 2019, în loja regală
Pro FM
Smiley și Gina Pistol tot nu vor să arate chipul fiicei lor. "De ce i-aș face asta? Nu înseamnă că merg cu...
Film Now
Nicole Kidman, cu părul natural, după ce a apărut cu peruci pe covorul roșu. Actrița, în vacanță alături de...
Adevarul
CTP a comentat finala rușinoasă de la Wimbledon: „Așa ceva nu s-a mai văzut din 1911! Straniu poate fi...
Newsweek
I-a scăzut pensia cu 500 lei pentru că a lucrat doar 30 ani. 800.000 pensionari în aceiași situație
Digi FM
Se face tot mai cald. Când revine canicula. Avertizarea meteorologilor pentru Capitală și șase județe
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Pamela Anderson, adevărul despre relația cu Liam Neeson, după ce actorul a declarat că este „îndrăgostit...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu