Iohannis: Dosarul privind aderarea la Schengen reprezintă „o frustrare”. „Ne-am implicat foarte mult în această speță”

Data actualizării: Data publicării:
președintele României, Klaus Iohannis
Președintele României, Klaus Iohannis. Foto: Administrația Prezidențială

Președintele Klaus Iohannis a declarat că aderarea României la spațiul Schengen reprezintă „o frustrare”, în condițiile în care țara noastră s-a implicat „foarte mult în această speță”.

Întrebat la Bruxelles dacă se înregistrează progrese privind aderarea la spaţiul Schengen, în condiţiile în care premierul croat s-a adresat plenului Parlamentului European privind necesitatea impulsionării procesului de aderare, preşedintele a arătat că acesta este un pas procedural, făcut de partea română încă din 2011.

„Chiar dacă pare că nu se face mult, pot să vă asigur că ne-am implicat foarte mult în această speţă. Echipa mea, echipa guvernamentală şi eu personal am avut o serie întreagă de discuţii. Chestiunea este complicată şi prin faptul că a trecut foarte mult timp de la evaluarea propriu zisă şi faptul că s-a adresat premierul Parlamentului, da, este un pas procedural pentru a obţine avizul Parlamentului European. Noi am făcut acest pas în 2011, dar de acolo mai sunt paşi de făcut. Se negociază, noi suntem implicaţi în negocieri şi sperăm ca în final să avem şi noi o soluţie bună pe acest dosar, care, trebuie să fim sinceri, şi pentru noi reprezintă o frustrare”, a afirmat preşedintele României, citat de Agerpres.

Preşedintele Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunile liderilor din Uniunea Europeană şi Balcanii de Vest, la Consiliul European şi la Summitul Euro în format extins, care au loc la Bruxelles.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...