Locuitorii din Strasbourg, treziţi de un cutremur „indus” cu magnitudinea 3,9. Seismul ar fi provocat de un proiect geotermal

Data publicării:
seismograf
Seismograf. Imagine ilustrativă. Foto: Getty Images

Un cutremur cu magnitudinea 3,9 s-a produs lângă orașul francez Strasbourg sâmbătă dimineaţă, la câteva luni după oprirea unui proiect geotermal din apropierea orașului. Exploatarea provocase la deja mai multe cutremure.

Epicentrul noului seism a fost înregistrat la o adâncime de cinci kilometri, în comuna La Wantzenau, situată în nordul oraşului Strasbourg, potrivit Reţelei naţionale de supraveghere seismică din Franţa.

O replică a fost înregistrată cinci minute mai târziu - cu magnitudinea 2,3 - în acelaşi loc. Cele două evenimente au fost incluse în categoria „cutremurelor induse”, care sunt provocate de activităţile umane, relatează AFP, citată de Agerpres.

Departamentul de analiză Supravegherea Mediului din cadrul CEA a raportat la rândul său o magnitudine de 4,3 pentru seismul iniţial.

Acesta a fost cel mai puternic seism care a fost resimţit în ultimele luni în regiuneae.

„A fost cu adevărat puternic de această dată”, a scris pe Twitter Alain Fontanel, unul dintre liderii opoziţiei din Consiliul Municipal al oraşului Strasbourg.

„Întreaga casă s-a cutremurat timp de câteva secunde. Mulţumiri ucenicilor vrăjitori din domeniul energiei geotermale de profunzime pentru această trezire brutală. A fost înfricoşător”, a adăugat el.

Numeroase reacţii similare circulă pe reţelele sociale.

Un proiect de energie geotermală de profunzime, care a inclus două foraje la adâncimea de cinci kilometri, a fost dezvoltat până în decembrie 2020 la nord de Strasbourg.

Prefectura din departamentul francez Bas-Rhin a anunţat pe 7 decembrie oprirea definitivă a proiectului, după o serie de cutremure mai mult sau mai puţin intense - inclusiv unul cu magnitudinea 3,5, înregistrat pe 4 decembrie -, care au fost considerate „induse” de către specialiştii de la RENASS.

Compania Fanroch Geothermie, coordonatoarea proiectului, a recunoscut că activităţile sale s-au aflat la originea unor seisme.

„Localizarea şi prima estimare a adâncimii ne fac să credem în mod clar că aceste evenimente sunt urmări ale celor precedente”, a spus sâmbătă Jerome Vergne, seismolog la Şcoala şi Observatorul pentru ştiinţe ale Pământului din Strasbourg.

„Am continuat să înregistrăm o activitate seismică persistentă în ultimele luni. Subsolul are nevoie de un anumit timp pentru a reacţiona după oprirea (proiectului, n.r.) şi pentru a-şi regăsi starea de stres natural. Ceea ce e uimitor este faptul că am avut astăzi seismul cel mai puternic din această secvenţă”, a adăugat el.

Vergne a făcut trimitere şi la „criza seismică din Basel”, un oraş elveţian care a fost afectat la rândul lui de o serie de seisme „de mai mică magnitudine” după oprirea unui proiect local ce viza energia geotermală, în anii 2000.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, divorţ de preşedintele Franţei, după întâlnirea cu Kate Middleton. Semnele care au prevăzut...
Digi FM
Monica Anghel, reacție după ce a fost victima unei fraude cu inteligență artificială: „Mi-au furat imaginea...
Pro FM
Cum arată vacanța perfectă pentru Andrea Bocelli și soția lui, Veronica: „Nu căutăm neapărat orizonturile...
Film Now
Cum arată actorul din Young Sheldon la 17 ani. A devenit faimos la 8 ani, vorbește mai multe limbi și are...
Adevarul
Fost ofițer SRI, despre o tehnică inedită de vânzare a apartamentelor: „Sunt chestii psihologice la care noi...
Newsweek
De ce pensiile speciale vor rămâne mai mari de 20.000 lei/lună? Ministrul justiției a făcut anunțul
BUCURESTI - PRESEDINTE - CONSULTARI CU PARTIDELE - 19 IUN 2025
Moşteanu nu susține introducerea serviciului militar obligatoriu: „România are nevoie de o armată...
Digi World
Cod roșu pentru organism. Cum îți poate afecta inima căldura extremă din timpul verii
Digi Animal World
Teroare pe străzile din Pakistan. Momentul când un leu de companie a evadat și a atacat o mamă și doi copii
Film Now
Logodnica lui Jason Statham, abdomen cu pătrățele, pe iaht, în Positano. Starul filmelor de acțiune, cum nu...
UTV
Marilu și-ar fi pierdut viza de Australia după ce Iustin a postat clipul controversat pe Instagram