Londra face prima concesie în negocierile privind Brexit

Data publicării:
Dozens Remain Unaccounted For Following Grenfell Tower Fire In London
Foto: Guliver/GettyImages

Guvernul premierului Theresa May a cedat în faţa cererilor Uniunii Europene de a se concentra, în etapa iniţială a negocierilor pentru Brexit, asupra termenilor ieşirii Marii Britanii din blocul comunitar, în loc să încerce să aranjeze o relaţie comercială viitoare în acelaşi timp, au anunţat doi oficiali UE apropiaţi pregătirilor pentru discuţiile ce vor începe luni, relatează Bloomberg.

Dozens Remain Unaccounted For Following Grenfell Tower Fire In London
Foto: Guliver/GettyImages

Concesia dă tonul negocierilor, la aproape un an după ce Marea Britanie a votat să iasă din cea mai mare piaţă unică din lume, şi pare să semnaleze o îmblânzire a poziţiei Londrei.

Guvernul de la Londra nu a comentat deocamdată informaţiile.

„Am stabilit principiile ample şi de unde vom începe negocierea şi vom negocia cu bună credinţă, dar este o negociere şi recunoaştem că va exista un schimb de opinii şi vom merge înainte în spiritul cooperării adevărate”, a spus vineri ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond.

Şeful echipei de negociere a UE, Michel Barnier, a spus în repetate rânduri că discuţiile iniţiale ar trebui să se concentreze pe negocierea drepturilor cetăţenilor, a banilor datoraţi de Marea Britanie şi a problemei graniţei dintre Irlanda şi Irlanda de Nord.

Numai dacă vor fi făcute progrese suficiente” în aceste domenii, va permite CE ca discuţiile să includă şi liniile mari ale unui viitor acord comercial.

Pe de altă parte, May a cerut a iniţial ca acordul comercial să fie discutat în paralel cu cel pentru Brexit, pe de o parte pentru a economisi timp şi, pe de alta, în speranţa obţinerii unor beneficii.

Barnier şi secretarul britanic pentru Brexit, David Davis, vor da startul discuţiilor luni, la ora locală 11 (12 ora României), la Bruxelles. Obiectivul este încheierea unui acord până la sfârşitul anului 2018, pentru a fi ratificat de Parlamentul European şi de cel britanic înainte ca Marea Britanie să iasă din blocul comunitar, în martie 2019. 

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri