„Lumea se prăbuşeşte”, avertizează papa Francisc. „Semnele schimbărilor climatice sunt din ce în ce mai evidente”

Data publicării:
Papa Francisc
Papa Francisc atrage atenția încă o dată asupra daunelor provocate de "intervenţia nestăpânită a omului asupra naturii". Foto: Profimedia

Reacţiile la încălzirea globală sunt „insuficiente în timp ce lumea în care trăim (...) se prăbuşeşte”, a deplâns papa Francisc într-un nou text publicat miercuri, cu câteva săptămâni înainte de COP28, negocierile privind schimbările climatice care se vor desfăşura sub egida ONU la Dubai, transmite AFP.

La opt ani de la enciclica sa despre ecologia integrală „Laudato Si”, iezuitul argentinian a făcut apel la marile puteri să se pronunţe în favoarea unei tranziţii energetice „obligatorii” şi „controlabile” şi a avertizat asupra „opiniilor dispreţuitoare şi nerezonabile” ale climatoscepticilor.

În acest îndemn apostolic de 12 pagini, intitulat "Laudate Deum", scris în spaniolă şi tradus în mai multe limbi, papa Francisc a avertizat, totodată, asupra "opiniilor dispreţuitoare şi nerezonabile" ale climatoscepticilor, "chiar şi din interiorul Bisericii catolice".

"În ultimii ani, mulţi oameni au încercat să îşi bată joc" de această stare de fapt, a deplâns el pe fundalul proliferării informaţiilor ce relativizează încălzirea globală, sau să îi "ridiculeze" pe cei care vorbesc despre asta.

"Oricât de mult am încerca să le negăm, să le ascundem, să le disimulăm sau să le relativizăm, semnele schimbărilor climatice sunt acolo, din ce în ce mai evidente", a insistat papa, citat de Agerpres.

"Nimeni nu poate ignora faptul că în ultimii ani am asistat la fenomene meteorologice extreme, perioade frecvente de căldură neobişnuită, secetă şi alte strigăte de protest din partea Pământului, care sunt doar câteva forme palpabile ale unei boli tăcute ce afectează pe toată lumea", a scris el.

Papa a menţionat, de asemenea, "probabila" explozie a numărului de migranţi climatici "în câţiva ani". "Creşterea nivelului mărilor şi topirea gheţarilor pot fi cu uşurinţă percepute de o persoană în timpul vieţii sale şi, probabil, în câţiva ani, multe populaţii vor trebui să îşi mute locuinţele din cauza acestor lucruri", a precizat el.

Un eşec la Dubai, a atras atenţia papa, "va fi o mare dezamăgire şi va pune în pericol orice bine realizat până acum".

În acest text de 73 de paragrafe cu ton didactic, papa a insistat încă o dată asupra daunelor provocate de "intervenţia nestăpânită a omului asupra naturii" şi a reproşat "stilul de viaţă iresponsabil al modelului occidental", arătând cu degetul în special către Statele Unite şi China pentru emisiile lor de gaze cu efect de seră.

Papa Francisc, care a făcut din apărarea "Casei comune" una dintre temele recurente ale pontificatului său de la alegerea sa în 2013, şi-a exprimat regretul că această "criză climatică (nu este) cu adevărat un subiect de interes pentru marile puteri economice, preocupate de cel mai mare profit la cel mai mic cost şi în cel mai scurt timp posibil".

Remarcând o "criză a vechii diplomaţii", liderul Bisericii Catolice a făcut apel la "reconfigurarea multilateralismului", în timp ce obiectivele de reducere a emisiilor de carbon par din ce în ce mai greu de atins.

În 2015, "Laudato si", un apel la solidaritate globală pentru a acţiona împreună în vederea protejării mediului, a stârnit o dezbatere la nivel mondial, un fenomen fără precedent pentru un text religios.

Câteva luni mai târziu, au fost realizate progrese semnificative prin Acordul de la Paris asupra climei, al cărui obiectiv principal este menţinerea creşterii temperaturii sub 2 grade Celsius comparativ cu era preindustrială.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...