Marea Britanie susține ideea unui tratat internațional împotriva pandemiilor. Johnson: Una dintre cele mai atractive idei

Data publicării:
boris johnson ingrijorat intr-o conferinta de presa
Boris Johnson a afirmat într-o conferință de presă că noua tulpină de coronavirus B117 are o rată de mortalitate cu 30 la sută mai mare. Foto: Profimedia

Ar fi nevoie de un tratat care să stabilească regulile de acțiune în cazul unei viitoare pandemii, crede premierul britanic Boris Johnson. El a spus că un astfel de acord ar asigura transparenţa, în contextul informațiilor care vin de la OMS și care arată că autoritățile chineze au ascuns informații, în urmă cu mai bine de un an.

Boris Johnson, premierul Marii Britanii: „Cred că una dintre cele mai atractive idei pe care le-am văzut în ultimele luni a fost propunerea unui tratat global al pandemiilor, prin care să ne asigurăm că ţările semnatare împărtășesc toate datele pe care le deţin şi să putem să-i dăm de capăt, pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple.”

Ideea unui tratat internațional privind pandemiile a fost prezentată de președintele Consiliului European în decembrie în cadrul Adunării Generale a ONU.

Scopul este ca fiecare țară să știe clar de la bun început ce obligații îi revin la următoarea pandemie. Un astfel de tratat ar fi primul acord global de sănătate publică de la un pactul privind controlul tutunului din 2003.

Virusul actualei pandemii a fost detectat prima dată la sfârșitul anului 2019 în China, dar încă nu este clar cum a apărut. Investigatorii OMS spun că virusul avea deja cel puțin 13 mutații și că erau cel puțin 1.000 de oameni infectați când oficialii chinezi au dat alarma.

În lupta cu pandemia, vaccinul a ajuns să joace un rol central, dar pentru a ne putea întoarce cu adevărat la normalitate acesta trebuie să fie accesibil tuturor țărilor. OMS tocmai a omologat serul dezvoltat de AstraZeneca și Oxford, care este relativ ieftin și ușor de manipulat.

Mariangela Simao, asistent director general OMS: „Vor fi asigurate prin mecanismul COVAX, care va declanșa o mulțime de achiziții, iar țările vor avea acces la ele fie prin UNICEF, fie prin Organizația Panamericană a Sănătății.”

În ceea ce privește tratamentele anti-COVID, noi studii scot la iveală posibila utilitate în salvarea pacienților a unor medicamente folosite deja pentru alte boli, unele aflate pe piață de zeci de ani. Printre acestea, un anti-depresiv, prescris persoanelor cu tulburare obsesiv compulsivă, care a arătat efecte promițătoare în prevenirea formelor grave.

Între timp virusul se adaptează continuu. O nouă variantă a fost detectată în Marea Britanie, dar și în alte zece țări, printre care Danemarca, Statele Unite și Australia. Conține una dintre cele mai îngrijorătoare mutații, cea care o face mai rezistentă la vaccinuri, întâlnită și la tulpina sud-africană.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...