Moldovenii, mai aproape de ridicarea vizelor. În trei luni ar putea călători liber în UE

Data publicării:
parlamentul european - facebook-5

Marian Jean Marinescu/ foto: MEDIAFAX

Raportor al Grupului PPE pentru acest dosar este vicepreședintele Marian-Jean Marinescu.

„Lucrurile s-au mișcat repede și foarte bine. În noiembrie Comisia propunea ridicarea vizelor, iar în mai puțin de trei luni s-au făcut demersurile necesare și s-a votat raportul în comisia parlamentară. Plenul Parlamentului European va vota în sesiunea următoare, pe 25 februarie, și sunt absolut convins că rezultatul va fi pozitiv”, a declarat Marian-Jean Marinescu, potrivit unui comunicat transmis digi24.ro.

„Apropierea R. Moldova de Europa trebuie sprijinită și încurajată, iar eforturile guvernului de la Chișinău de realizare a unor reforme-cheie, în linie cu valorile UE, merită recompensate. Există un larg consens în Parlament în această privință. În maxim trei luni cetățenii moldoveni vor cirula liber în UE”, a estimat europarlamentarul român.

Eurodeputatul PDL a fost, anterior, raportor al Parlamentului European pentru propunerea de simplificare a procedurii de eliberare a vizelor pentru cetățenii moldoveni, adoptată anul trecut.

Dragi cetățeni ai Republicii Moldova, vă așteptăm să circulați liber în UE!”, a reacționat pe Twittter și europarlamentarul Monica Macovei, membră a Comisiei LIBE:

Uniunea Europeană speră să semneze până la toamnă acordurile de asociere cu Republica Moldova şi Georgia parafate în noiembrie 2013 la Vilnius.


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cei care stau la curte, îndemnaţi să facă găuri în garduri până la final de vară. Le vor mulţumi...
Digi FM
Un bărbat de 28 de ani a murit la câteva minute după ce a aflat de decesul mamei sale. Cum s-au derulat...
Pro FM
Verdict în procesul lui Diddy. Sean Combs scapă de cele mai grave acuzații, nu și de închisoare
Film Now
De ce a refuzat Hilary Swank să reia rolul din „Karate Kid”. I s-a oferit un cameo în „Cobra Kai”. „A fost un...
Adevarul
Valul de caniculă din Europa se îndreaptă spre est: 40 de grade în Germania, cod galben de caniculă în România
Newsweek
Care pensionari pierd 600 lei la pensie după aplicarea CASS? Ce bani ia statul în funcție de pensie?
Digi FM
Dan Negru, amintiri cu Mihai Leu: "E bună moartea când nu-ți pare rău că ai trăit. Ții minte când am filmat o...
Digi World
Ce se întâmplă în creier când dormim? Funcțiile ascunse ale viselor. Ce spun cele mai noi cercetări despre...
Digi Animal World
Piton uriaș, surprins când înghite o antilopă adultă întreagă, ca pe o zmeură. Imaginile sunt virale
Film Now
Demi Moore, despre decizia de a poza nud, acum 34 de ani, când era însărcinată: "Mi-am dorit să exprim ceea...
UTV
Dua Lipa și Callum Turner, scene pasionale în vacanță. Cuplul a fost surprins în largul mării, pe Coasta...