Drum deschis spre Elysee. Cine este Fillon, fostul premier care vrea relaţii mai bune cu Rusia

Data actualizării: Data publicării:
fillon
FOTO: Gulliver/ Getty Images

Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, a pierdut alegerile interne din partid şi, odată cu ele, dreptul de a participa, din partea Republicanilor, la scrutinul prezidenţial de anul viitor.

fillon
FOTO: Gulliver/ Getty Images

În turul al doilea al competiţiei interne s-au calificat doi foşti premieri - Francois Fillon şi Alain Juppe, cu 44, respectiv 28 la sută în preferinţele electorilor. Cu 21% din intenţiile de vot, Nicolas Sarkozy a fost al treilea.

Echipa de campanie a lui Juppe a admis că o cursă împotriva lui Fillon în al doilea tur de scrutin va fi mai dificilă decât ar fi fost una împotriva lui Sarkozy.

Fostul premier Fillon a stagnat de la începutul campaniei, săptămâni la rând, în jurul pragului de 12% din intenţiile de vot. Însă în ultima perioadă a urcat vertiginos în sondaje. Poziţia sa a fost consolidată în special după ultima dezbatere, de joi, în care performanţa sa a fost foarte apreciată de electorat.

Fillon este împotriva terorismului islamic, el scriind o carte numită „Împotriva totalitarismului islamic”. Fillon favorizează apropierea diplomatică cu Rusia, consideră imperialismul american una din amenințările la adresa Europei și este împotriva căsătoriilor homosexuale.

Din punct de vedere economic, susține reformele care avantajează afacerile, precum tăierea unor taxe și își dorește o piață a muncii mai puțin rigidă, potrivit Financial Times.

Fillon este de asemenea un admirator al fostului premier britanic Margaret Thatcher.

Duminică seara, fostul preşedinte Sarkozy a ieşit în faţa francezilor şi şi-a recunoscut înfrângerea. El a spus că îl va susţinte în continuare pe Francois Fillon pentru funcţia de preşedinte.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa va avea loc în luna aprilie. Ultimele sondaje de opinie arată că Marine LePen, lidera frontului National de extremă dreaptă, ar putea ieşi câştigătoare. Singurul creditat cu şanse să o învingă e Alain Juppe.

În Franţa există circa 44,8 milioane de persoane cu drept de vot. La primarele socialiste din 2012, au votat 2,6 milioane de alegători.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât costă vinieta pentru Bulgaria pentru 7 zile sau o lună. Prețurile actualizate în 2025
Digi FM
Internauții, după ce Nicușor Dan a fost pozat într-un magazin ieftin: "În țara unde Ciolacu poartă pantofi...
Pro FM
16 ani fără Michael Jackson. Cauza morții "regelui muzicii pop" și detalii tulburătoare din ultimele sale...
Film Now
Actorul care l-a interpretat pe puștiul din „Jaws” a rămas cu traume: „Nu am mai intrat în apă ani de zile”
Adevarul
Turiști români, uimiți de prețul apei în supermarketurile din Grecia: „La noi e pe prăduială”
Newsweek
Surprize pe talonul de pensie: cine pierde și cât. Sunt câte 20.000 pensionari în fiecare județ
Digi FM
Jeff Bezos se căsătorește cu Lauren Sánchez. Cine este MacKenzie Scott, fosta sa soție și una dintre cele mai...
Digi World
Cât de des ar trebui să-ți speli părul? Greșeala pe care mulți o fac
Digi Animal World
Momentul când un șoim atacă o vulpe pe o plajă din din California. Imaginile sunt virale
Film Now
Sami, fiica lui Charlie Sheen, are probleme de sănătate după ce și-a pus implanturi mamare la doar 19 ani: „O...
UTV
Dragoș Bucur și Dana Nălbaru își țin copiii departe de rețelele sociale: „N-au acces la social media”