Numărul de omoruri comise la Londra l-a depăşit pentru prima dată pe cel înregistrat la New York

Data publicării:
shutterstock_103344503
Foto: Shutterstock

Numărul de omoruri comise la Londra l-a depăşit pentru prima dată pe cel înregistrat la New York, în februarie şi martie, după înmulţirea atacurilor cu cuţitul din capitala britanică, relevă BBC şi AFP.

shutterstock_103344503
Foto: Shutterstock

Astfel, la Londra au fost ucise în februarie 15 persoane, iar la New York 14, în timp ce în martie bilanţul a fost de 22, respectiv 21. Cele două oraşe sunt similare ca dimensiuni.

Poliţia londoneză a precizat pentru AFP că, din totalul de 46 de omoruri comise în capitala britanică de la începutul anului, 31 au survenit ca urmare a unor agresiuni cu arme albe, fenomen pe care municipalitatea încearcă să-l combată.

În 2017, la Londra au fost ucise 134 de persoane, incluzând şi victimele atentatelor, 80 dintre acestea prin înjunghiere. Per total, în ultimii trei ani numărul crimelor din capitala Marii Britanii a crescut cu 40%. Comparativ, la New York acest număr a scăzut cu 87% din anii 90.

Doi adolescenţi găsiţi împuşcaţi luni noaptea la Londra au deschis statistica acestor crime pe luna aprilie. O tânără de 17 ani a fost împuşcată mortal în cartierul Tottenham (nord), iar într-un alt incident, care potrivit poliţiei nu a avut legătură cu acesta, un băiat de 16 ani a fost grav rănit în cartierul Walthamstow (est). Împreună cu acesta din urmă a fost găsit un alt băiat de 15 ani, cu răni de cuţit, au anunţat marţi media britanice.

Statisticile arată de asemenea că între aprilie 2016 şi martie 2017 poliţia londoneză a înregistrat aproape 21.100 de agresiuni cu cuţitul, soldate cu peste 4400 de răniţi, cel mai ridicat nivel din ultimii cinci ani.

În cele mai multe cazuri, agresiunile nu au legătură cu criminalitatea organizată, fiind comise de indivizi izolaţi, care se înarmează pentru a se simţi în siguranţă sau pentru a se impune.

Fenomenul îi afectează îndeosebi pe minori, dintre care tot mai mulţi poartă asupra lor un cuţit. Şefa poliţiei londoneze, Cressida Dick, a subliniat sâmbătă în cotidianul The Times că bandele folosesc platformele online pentru a promova violenţa şi că disputele dintre tineri escaladează foarte rapid în social media. De altfel, pentru conştientizarea fenomenului, guvernul a lansat o campanie în valoare de 1,35 milioane de lire, destinată celor cu vârste între 10 şi 21 de ani şi constând în difuzarea în social media şi pe canalele digitale de clipuri cu poveştile unor adolescenţi care au fost înjunghiaţi.

Municipalitatea din Londra a indicat că este „profund preocupată” de înmulţirea atacurilor cu cuţitul, insistând însă, alături de poliţia metropolitană, că Londra „rămâne unul dintre cele mai sigure oraşe” din lume.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Ce pofte are Hailey Bieber de când este însărcinată: „Nu aveți voie să judecați”
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...