O cincime dintre germani sunt prea săraci pentru a-şi permite un concediu de o săptămână pe an

Data publicării:
vacanta cu rucsacul in spate pe maul lacului
Foto: Profimedia

Mai mult de unul din cinci germani (21,9% din populaţie) nu-şi permite să meargă într-o vacanţă de o săptămână pe an, relevă datele Eurostat. Cifrele sunt în creștere față de anii precedenți.

Partidul de extremă stânga Die Linke a cerut aceste informaţii de la biroul de statistică al Uniunii Europene, iar acestea au fost difuzate prima dată de media germană Redaktionsnetzwerk Deutschland (RND), scrie Agerpres, preluând dpa.

Potrivit sursei citate, este dificil în mod special pentru părinţii singuri cu copii, 42% dintre aceştia neavând suficient venit pentru a-şi permite un concediu de o săptămână.

Gospodăriile cu doi adulţi fără copii care să depindă de ei este cel mai probabil să-şi permită un concediu anual.

Dietmar Bartsch, lider al grupului parlamentar al Die Linke, a numit aceste cifre „o concluzie tristă”.

„Aceste cifre arată cât de profund divizată social este Germania”, a declarat Bartsch pentru RND.

„Toată lumea ar trebui să aibă oportunitatea să meargă în concediu cel puţin o săptămână pe an”, a adăugat el. Pentru acest lucru, consideră politicianul Die Linke, sunt necesare salarii mai mari, pensii adecvate, o politică antiinflaţie solidă şi o alocaţie pentru copii de bază consistentă.

Aceşti indicatori au fluctuat destul de mult în ultimii ani.

Comparativ cu 2021, a fost o creştere uşoară a procentului celor care nu-şi puteau permite o vacanţă. La momentul respectiv, proporţia era de 19,9%, aşa că era mai mică de unul din cinci germani.

Această proporţie era multă mai mică în 2017 - 15,3%, respectiv în 2019 - 12,8%. În 2011, aproape unul din patru germani - 22,8% - nu-şi putea permite un concendiu de o săptămână pe an.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Șocul vieții pentru un pensionar. La o pensie de 598 lei i-au oprit 60 lei CASS. Sunt 400.000 cazuri
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”