Oamenii cu dizabilități vor avea un card standardizat, care le va da aceleași drepturi în toate țările UE

Data publicării:
barbat in scaun cu rotile
Recunoaşterea statului de dizabilitate al unei persoane pe întreg teritoriul UE îi va acorda acesteia acces egal la condiţii speciale şi tratament preferenţial la servicii publice şi private. Foto: Profimedia

Negociatori ai Parlamentului European şi statelor membre ale Uniunii Europene au convenit joi introducerea unui card de dizabilitate standardizat la nivelul Uniunii.

Recunoaşterea statului de dizabilitate al unei persoane pe întreg teritoriul UE îi va acorda acesteia acces egal la condiţii speciale şi tratament preferenţial la servicii publice şi private, cum ar fi acces la parcare sau tarife de intrare reduse, potrivit Agerpres.

Aceasta include accesul la transport, evenimente culturale, muzee, centre de petrecere a timpului liber şi sportive, sau parcuri de distracţii.

Preşedintele Comisiei de Muncă şi Afaceri Sociale din Parlamentul European, eurodeputatul româna Dragoş Pîslaru, a confirmat acordul.

Acesta mai trebuie aprobat de PE şi statele membre, ceea ce, în majoritatea cazurilor, este doar o formalitate.

Potrivit statelor UE, cardul de dizabilitate va fi emis în mod gratuit în formă fizică şi digitală de către autorităţile naţionale. Pentru pierderea sau deteriorarea cardului va fi percepută o taxă.

Statele membre pot percepe de asemenea taxe pentru un permis de parcare care este recunoscut pe întreg teritoriul UE. Comisia Europeană a publicat în septembrie o propunere privind carduri de identitate uniforme.

La acea vreme, s-a spus că actualul permis de parcare european pentru persoanele cu dizabilităţi ar trebui recunoscut în toate statele UE, însă nu a fost cazul întotdeauna. Diferenţele de format, design şi utilizare a cărţilor de identitate au făcut şi mai dificilă situaţia.

Eurodeputata Katrin Langensiepen (Verzii) a spus că, deşi cardul este destinat doar pentru şederi scurte de maximum trei luni, el le va oferi avantaje multor persoane.

„Din nefericire, persoanele cu dizabilităţi vor trebui să aştepte un timp până când vor putea să folosească avantajele cardului european de dizabilitate, a spus ea.

Perioada de implementare a directivei este de 30 de luni, iar primele astfel de carduri ar putea fi emise după alte 12 luni.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru a apărut în public în pantaloni sport şi tricou, cetăţenii au sărit imediat! Gestul...
Digi FM
"Fraților, viteza și prostia se plătesc". Magicianul Robert Tudor a rămas fără permis după ce a fost prins la...
Pro FM
Jennifer Lopez, „atacată” de un greier uriaș pe scenă în Kazahstan. Reacția artistei a devenit virală: „Mă...
Film Now
A murit mama actorului Brad Pitt. Jane Etta Pitt avea 84 de ani. Mesajul emoționant postat de nepoata ei
Adevarul
1.300 de microbuze cumpărate la preț dublu cu fonduri PNRR, printr-o firmă apropiată de PNL. De la 90.000 la...
Newsweek
Pensia intră marți pe card. Cât CASS și impozit plătești dacă ai pensie între 3.000 și 6.000 lei?
Digi FM
Cristi Borcea și Valentina Pelinel, vacanță de lux în Capri. El la bustul gol, ea în costum de baie, la...
Digi World
Semnele insolației și ale șocului termic. Cum le recunoști și cum intervii rapid
Digi Animal World
Gestul făcut de o pisică în timp ce stăpâna ei doarme. Ce „cadou” i-a lăsat lângă cap: „E mai înfricoșător...
Film Now
David Justice, primul soț al lui Halle Berry, dezvăluie motivul pentru care a decis să o părăsească pe...
UTV
Cătălin Măruță și Andra se bucură de vara în casa lor din Marbella: „Nu-i hotel, nu-i chirie. E locul nostru”