Oficial francez, într-o zi cu număr uriaș de decese: „Vârful epidemiei este în faţa noastră, al doilea val încă înaintează”

Data actualizării: Data publicării:
franta sub lupa contaminare cu coronavirus
Foto: GettyImages

Franţa a raportat luni un bilanţ de 551 de decese asociate COVID-19 în precedentele 24 de ore, un record negru pentru al doilea val al epidemiei, a anunţat directorul general al Sănătăţii, Jerome Salomon, transmite Agerpres.

„Vârful epidemiei este în faţa noastră, al doilea val încă înaintează”, a atenţionat Salomon, remarcând totuşi „o avansare mai lentă” a epidemiei „peste tot unde au fost aplicate măsuri de frânare precoce, în special restricţii de deplasare”.

Cele mai multe decese (613) contabilizate în spitale într-un interval de 24 de ore în primul val epidemic au fost raportate la data de 6 aprilie.

Directorul general a mai anunţat că, de la debutul epidemiei în Franţa, au fost depistate 1.807.479 de cazuri de infectare cu coronavirus.

În prezent, numărul bolnavilor spitalizaţi cu COVID-19 este de 31.125, dintre care 4.690 se află în secţii de terapie intensivă, cu 163 mai mulţi decât cu o zi în urmă. 

Numărul total al deceselor din Franța, de la debutul epidemiei, a ajuns la 40.987.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...