Papa Francisc avertizează despre pericolul care amenință Europa

Data publicării:
papa
Foto: Guliver/GettyImages

Papa Francisc a pronunţat un important discurs despre Europa, cerând Uniunii Europene să „regăsească sensul de a fi o comunitate unică”, dacă vrea să stabilească un viitor prosper şi egal pentru toţi, informează AFP, citată de News.ro.

papa
Foto: Guliver/GettyImages

Suveranul Pontif s-a exprimat la încheierea unei conferinţe de două zile de la Vatincan, la care au asistat şi preşedintele Parlamentului european Antonio Tajani, dar şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans.

Deşi nu a făcut nicio referire la situaţia din Catalonia, Papa Francisc a vorbit despre solidaritate, eforturi comune şi sacrificii.

„O Uniune Europeană care, în criza cu care se confruntă, eşuează în a găsi sensul de a fi o comunitate unică ce susţine şi ajută membrii săi - şi care nu este decât o adunare de mici grupuri de interese - nu ar rata doar una dintre cele mai mari provocări ale istoriei sale, dar şi o mare oportunitate pentru propriul viitor, a declarat Papa.

În discursul său, Papa a avertizat despre pericolele care apar în Europa: Grupările extremiste şi populiste găsesc un teren fertil în numeroase ţări, a spus Suveranul Pontif.

La rândul său, preşedintele Parlamentului european a evocat un risc de revenire la intoleranţă şi xenofobie.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Violeta, fiica Andreei Marin, și-a început viața de studentă la Cornell University. Cum arată camera de cămin...
Pro FM
Andra a împlinit 39 de ani, iar Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant: „Fără tine nu am fi noi”
Film Now
Ce sfaturi a primit Pamela Anderson de la Priscilla Presley pentru remake-ul filmului „The Naked Gun”: „Ea...
Adevarul
Marile pericole la adresa României, identificate de un expert de la Oxford: „Mă îndoiesc că putem evita un...
Newsweek
Care stat din Europa a mai introdus CASS la pensie? Pensionarii vor primi bani în plus abia în 2026
Digi FM
Coșmar de nedescris pentru o turistă din Bali. Ce i s-a întâmplat după ce a băut un cocktail toxic: „Are...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Catherine Zeta-Jones, dezvăluiri neașteptate: „Visul meu a fost mereu să am copii!” Ce spune despre...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...