Parlamentul European a adoptat o rezoluție prin care cere admiterea României în Spaţiul Schengen

Data actualizării: Data publicării:
plenul parlamentului european
Plenul Parlamentului European. Foto: Getty Images

Parlamentul European cere ca statele membre să-şi amplifice eforturile ca România să fie admisă în Schengen. Solicitarea a venit prin intermediul unei rezoluţii votate vineri. Încă din 2011, Parlamentul European a permis ca România să adere la Spaţiul Schengen, potrivit Mediafax.

Membrii Parlamentului European solicită, prin intermediul unei rezoluţii votate vineri, să fie luate toate măsurile astfel încât România, alături de alte state precum Bulgaria şi Croaţia, să fie admise în Spaţiul Schengen. Rezoluţia a fost votată cu 520 de voturi pentru, 86 împotrivă şi 59 de abţineri.

Potrivit unui comunicat al Parlamentului European, graniţele trebuie deschise respectând principiul nediscriminării.

Este nevoie de o schimbare rapidă pentru un spaţiu Schengen în întregime funcţional, pentru a proteja libertatea de mişcare şi pentru a asigura reabilitarea economică a Europei, spune PE într-un comunicat de presă.

„În timp ce veştile bune continuă să apară în privinţa ridicării restricţiilor de la graniţele interne, modul în care s-a rezolvat lasă mult de dorit”, a spus Juan Fernando Lopez Aguillar, preşedinte al Comisiei de libertăţi civile.

Eurodeputații fac apel la Comisia Europeană să propună o reformă a guvernării Schengen

Pe termen mediu, eurodeputaţii atrag atenţia că o reflectie asupra modului în care să crească încrederea între statele membre şi să fie asigurată o guvernare europeană a Spaţiului Schengen este necesară.

În lumina noilor schimbări, ei fac apel la Comisie să propună o reformă a guvernării Schengen. Membrii PE cer Consiliului şi statelor membre să îşi amplifice eforturile în privinţa integrării în Schengen şi să facă toţi paşii necesari pentru a admite România, Bulgaria şi Croaţia în acest spaţiu.

Spaţiul Schengen acoperă cele mai multe state din Uniunea Europeană, cu excepţia unor ţări precum România, Irlanda, Bulgaria, Croaţia şi Cipru. Printre statele non-EU care fac parte din Schengen se numără Norvegia şi Elveţia. În 2011, Parlamentul European a permis României şi Bulgariei aderarea la Spaţiul Schengen şi şi-a reiterat poziţia de câteva după adoptarea rezoluţiei legislative.

Rareș Bogdan a cerut în plenul Parlamentului European ca România să fie primită în Spațiul Schengen, adăugând că "este inadmisibilă blocarea intrării statului român în spațiul Schengen, deși îndeplinește criteriile tehnice de aderare încă din 2011".

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, gesturi neaşteptate în Marea Britanie! Cei prezenţi nu au putut crede, ce a făcut la ultimul...
Digi FM
Cum vrea Irina Columbeanu să facă bani pentru a-și ajuta tatăl: "Simt că e responsabilitatea mea să am grijă...
Pro FM
Matteo, fiul lui Andrea Bocelli, despre momentul în care tatăl său i-a aranjat o întâlnire cu Angelina Jolie...
Film Now
„Mâinile îți trădează vârsta!”. Fanii o acuză pe Nicole Kidman că și-a „înghețat fața”, după recenta apariție...
Adevarul
Crimă oribilă pe un iaht de lux, din Bahamas. O tânără de 20 de ani, ucisă de un mecanic al navei
Newsweek
Cum s-a ajuns la impunerea CASS la pensie? Cine e vinovat că pensionarii vor avea mai puțini bani
Digi FM
De ce plătesc CASS mamele și pensionarii cu venituri de peste 3000 de lei. Bolojan: „Nu mai putem fi o ţară...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Actrița care i-a depășit pe Samuel L. Jackson și Robert Downey Jr. și a devenit cel mai profitabil star de la...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu