Parlamentul Georgiei nu reușește să o demită pe președinta Salome Zourabișvili

Data publicării:
Impeachment of Georgian President Zourabichvili does not pass the Parliament
Președinta Georgiei, Salome Zourabişvili. Foto: Profimedia Images

Parlamentul Georgiei nu a reuşit miercuri să o demită pe preşedinta republicii, Salome Zourabişvili, căreia i s-au reproşat deplasările neautorizate în străinătate din ultimele luni, informează AFP. Pentru demitere au votat 86 de deputați din partidul de guvernământ Visul Georgian, formațiunea care a iniţiat procedura, însă pentru destituirea preşedintei ar fi fost necesară o majoritate de două treimi, adică 100 de voturi, transmite AFP, citată de Agerpres.

Deputaţii din opoziţie au boicotat votarea.

AFP consemnează că nu se mai recursese niciodată la această procedură de schimbare a şefului statului din 1991, când Georgia a devenit independentă odată cu destrămarea fostei Uniuni Sovietice.

Președinta Georgiei, considerată pro-occidentală de Executivul de la Tbilisi

Zourabişvili, în vârstă de 71 de ani, fostă diplomată franceză, este considerată pro-occidentală şi critică faţă de guvernul de la Tbilisi, menţionează AFP.

Miercuri, înaintea votului, ea a declarat în parlament că "niciun obstacol nu mă va putea opri să ating singurul obiectiv pe care mi l-am stabilit astăzi: obţinerea până la sfârşitul anului a statutului Georgiei de candidată la UE".

Georgia a întreprins deja demersuri în acest sens la Bruxelles, imediat după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie anul trecut; războiul le-a reamintit georgienilor de războiul purtat în ţara lor de ruşi, în 2008.

În ultimele luni, opoziţia a acuzat guvernul că încearcă să submineze eforturile de aderare la Uniunea Europeană şi să ducă o politică favorabilă Moscovei.

"În aceste vremuri grele, fac apel la partenerii noştri europeni să nu abandoneze Georgia, în ciuda acestui vot de destituire anti-european", le-a spus Zourabişvili deputaţilor. Ea a afirmat că "în timp ce Rusia este pe cale să fie învinsă în Ucraina, nu trebuie să i se permită să îşi întărească influenţa în această regiune recurgând la puterea discretă, la ocuparea şi destabilizarea regiunii".

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mihaela Rădulescu, jignită în ultimul hal la TV, în plin doliu! Un prezentator a avut numai cuvinte urâte, ce...
Digi FM
Mihaela Rădulescu, primele declarații după autopsia lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă”
Pro FM
Ce avere avea Ozzy Osbourne și cine va moșteni totul. Legenda rock avea 6 copii din două căsătorii
Film Now
Starea de sănătate a lui Bruce Willis s-a agravat. Legendarul actor nu mai poate vorbi, citi sau merge
Adevarul
Ultimele clipe ale lui Ozzy Osbourne. Paramedicii au ajuns marți dimineață la vila superstarului rock și au...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță tăierea pensiilor speciale cu 3.000-5.000 de lei. S-a anunțat și data exactă
Digi FM
Adevărul despre moartea lui Felix Baumgartner. Procuror: „Ce știm cu certitudine este că a avut o fractură la...
Digi World
Care e temperatura ideală la care să-ți speli hainele. Ce setare trebuie să alegi ca să elimini microbii din...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Antonio Banderas și Robert De Niro, la prânz, pe terasă în Marbella. „Ce imagine! Doi giganți ai...
UTV
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist al trupei Black Sabbath s-a stins la scurt timp după...