Pedepse mai aspre, în Italia, pentru cruzimea față de animale. Cum răspund în fața legii cei care organizează lupte de câini

Data publicării:
Seoul, South Korea. 22nd Feb, 2025. Activists wearing cat masks from animal rights groups hold placards during a rally near the Chinese embassy to call for China's punishment of cat torture groups and the enactment of animal protection laws. Credit: SOPA
Foto: Profimedia / SOPA

Senatul italian a adoptat o lege care întăreşte semnificativ protecţia animalelor şi sancţionează dur cruzimea, inclusiv practicile ilegale de lupte de câini. Legea modifică Codul penal, Codul de procedură penală şi alte reglementări conexe, recunoscând explicit statutul animalelor ca fiinţe sensibile, demne de protecţie în sine, nu doar ca obiecte ale compasiunii umane, arată Humaneworld.org.

Pedepse majorate pentru cruzimea față de animale

Actul normativ înăspreşte pedepsele pentru uciderea animalelor,  maltratarea şi organizarea sau participarea la lupte de animale. Infracţiunile comise în circumstanţe agravate, cum ar fi în prezenţa minorilor sau asupra mai multor animale, vor atrage sancţiuni suplimentare. De asemenea, distribuirea online a imaginilor sau videoclipurilor cu astfel de acte va fi sancţionată sever.

„Aprobarea finală a AS 1308 reprezintă un nou pas important spre recunoaşterea deplină a animalelor ca victime ale infracţiunilor. Ne bucurăm de creşterea pedepselor pentru luptele de câini, o activitate criminală împotriva căreia luptăm de ani de zile prin proiectul Io non combatto,” a declarat Alessandro Fazzi, reprezentant al Humane World for Animals Italy.

Animalele confiscate vor putea fi recuperate mai rapid

Noua lege introduce şi măsuri privind gestionarea animalelor confiscate în timpul procedurilor judiciare. Acestea vor putea fi predate definitiv organizaţiilor certificate pentru îngrijire şi reabilitare, evitând astfel situaţiile în care animalele salvate rămân blocate ani de zile în custodia autorităţilor.

„Legea reprezintă un pas concret înainte şi pentru animalele victime ale abuzurilor, în special câinii implicaţi în lupte, care vor putea beneficia de reabilitare fizică şi psihologică şi, acolo unde este posibil, integrarea într-un mediu familial”, a precizat Federica Faiella, preşedintele Fondazione Cave Canem.

Compromisuri legislative, dar un progres net

Deşi unele amendamente propuse - precum finanţarea dedicată instruirii poliţiei sau interzicerea importului/exportului de trofee de vânătoare din specii protejate - nu au fost incluse, legea marchează o modernizare majoră a cadrului legal italian privind protecţia animalelor.

Prin recunoaşterea statutului de victimă a animalelor şi oferirea de instrumente legale mai ferme, legea consolidează poziţia Italiei ca stat cu standarde avansate în domeniul bunăstării animalelor, mai arată Humane World for Animals Italy.

Citește și

Mai mulți parlamentari SOS România propun înființarea Registrului național al persoanelor care au comis cruzimi asupra animalelor

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gestul uluitor făcut de deţinutele din penitenciar pentru Udrea la ieşirea din închisoare! I-au dat lacrimile...
Digi FM
Fiica Elenei Udrea nu știe că mama ei a fost eliberată din închisoare: "Sper să nu fie un șoc pentru ea"
Pro FM
Chris Martin, ironic în momentul în care surprinde doi tineri îmbrățișați, în timpul unui concert: „Ori au o...
Film Now
Christian Bale, apariție rară cu soția și copiii, la Roma. Actorul și-a susținut fiica la o prezentare de...
Adevarul
Salariul directorului RA-APPS. Reacția instituției după ce vicepremierul Anastasiu a vorbit despre suma...
Newsweek
CSM crede că pensiile speciale sunt prea mici: „Un judecător debutant ia salariu 3.500€. Puțin”
ciprian ciucu
Ciprian Ciucu (PNL): PSD trebuie să rămână la guvernare. „Noi, liberalii, nu o să intrăm în clinciuri”
Digi World
Un schelet de dinozaur și cel mai mare meteorit marțian găsit pe Pământ, vândute la licitație. Sumele, de-a...
Digi Animal World
Descoperirea incredibilă a unei familii după ce a adoptat un câine: «Am țipat în sala de conferințe». Ce a...
Film Now
Adevărul despre transformarea spectaculoasă a lui John Goodman: „Voiam să trăiesc mai bine!” Ce se știe...
UTV
Româna a devenit oficial cea mai vorbită limbă străină din Londra