Petiţia online pentru un al doilea referendum în Marea Britanie a fost lansată de un susţinător al Brexit

Data publicării:
GettyImages-brexit leave-1

 

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

William Oliver Healey, cel care a lansat petiţia pe site-ul Parlamentului, este un activist al Democraţilor Englezi – un partid naţionalist – şi a explicat pe Facebook că a redactat cererea “când părea puţin probabil ca tabăra ieşirii (din UE – n.r.) să câştige”.

Robin Tilbrook, preşedintele Democraţilor Englezi, a explicat că Healey a vrut să pună astfel bazele cadrului în care referendumul să poată fi contestat.

În prezent, activistul pro-Brexit este surprins de rezultatul petiţiei sale şi se simte supus la presiuni, a adăugat Tilbrook.

“Este o situaţie uşor ironică, în care, dacă membrii campaniei pentru rămânere (…) ar fi înţeles ce urma să se întâmple, probabil că ar fi vrut să adopte ceea ce a sugerat Oliver”, a adăugat politicianul.

Petiţia va fi discutată în Parlament, pentru că a strâns peste 100.000 de semnături. Însă legislaţia în vigoare nu permite organizarea unui nou referendum în privinţa apartenenţei la Uniunea Europeană, pentru că aceasta ar presupune introducerea unei legi retroactive, au explicat experţi.

„Noi, subsemnaţii, îi cerem Guvernului Maiestăţii Sale, să implementeze o regulă potrivit căreia, dacă votul pentru rămânerea sau ieşirea din (UE – n.r.) este sub 60%, la o rată de participare de sub 75%, atunci ar trebui să existe un nou referendum”, scrie în textul petiţiei.

Documentul se află în centrul unei anchete, după ce autorităţile au identificat cel puţin 77.000 de semnături false pe el.

Potrivit datelor oficiale, petiţia părea să fi fost semnată de 39.411 locuitori ai Vaticanului, stat cu o populaţie de 800 de locuitori.

Şi în Coreea de Nord, unul dintre statele cu cea mai slabă acoperire la internet, 23.778 de oameni ar fi decis să semneze petiţia pentru organizarea unui nou referendum.

Aflate la circa 1.300 de kilometri est de insulele Malvine, cu o populaţie permanentă de zero persoane, insulele britanice South Georgia şi Sandwich sunt responsabile pentru peste 3.000 de semnături.

Alţi 300 de semnatari ar fi provenit din Antarctica.

51,9% dintre britanici au votat pentru ieşirea din UE, iar 48,1% au votat pentru rămânerea în blocul comunitar, arată rezultatele finale anunţate după încheierea numărătorii sufragiilor.

Rata de participare a fost de 72%.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri