Polonezii şi românii au depus cele mai multe cereri de rezidenţă în Regatul Unit

Data publicării:
permis de rezidenta regatul unit euro
Permis de rezidență pentru Regatul Unit. Foto: Profimedia Images

Un număr de 773.840 polonezi şi 670.600 de români au prezentat cereri pentru statutul de rezident în Regatul Unit, în contextul în care regulile în materie de imigraţie se schimbă pentru europenii care sosesc pe teritoriul acestei ţări începând din ianuarie 2021, transmite marţi AFP.

Potrivit datelor furnizate de asociaţia The3Million, care apără interesele cetăţenilor europeni în Regatul Unit, au depus astfel de cereri, printre alţii, 401.800 de italieni, 306.350 portughezi, 246.600 de spanioli şi 154.460 de francezi, conform Agerpres.

Până la finalul lunii septembrie autorităţile britanice au primit 3,9 milioane de cereri, 56% dintre solicitanţi primind statutul de rezident permanent acordat persoanelor care au trăit o perioadă continuă de cel puţin cinci ani pe teritoriul britanic, ceea ce le va permite să continue să lucreze şi să beneficieze de ajutoare sociale după Brexit.

O proporţie de 42% dintre solicitanţi au primit statutul de rezident provizoriu, iar 2% dintre cereri au fost respinse, retrase sau considerate nevalide.

Peste o treime din cele aproape 17.000 de cereri respinse vizează cetăţeni români.

Asociaţia The3Million se teme că mii de europeni vulnerabili aflaţi în Regatul Unit - persoane în vârstă sau bolnave, muncitori în condiţii precare sau cei fără acces la internet - riscă să-şi piardă drepturile din cauza Brexitului şi să nu poată prezenta o cerere înainte de 30 iunie 2021.

Regatul Unit a părăsit oficial Uniunea Europeană pe 31 ianuarie acest an, după 47 de ani de apartenenţă la blocul comunitar, dar a intrat într-o perioadă de tranziţie în care relaţiile dintre Londra şi Bruxelles sunt guvernate de legile comunitare, pentru a le oferi cetăţenilor şi companiilor timp pentru a se adapta.

Londra a exclus deja posibilitatea amânării încheierii perioadei de tranziţie dincolo de 31 decembrie 2020, în pofida faptului că a trebuit să se concentreze pe combaterea epidemiei de COVID-19, care a consumat resurse financiare substanţiale ale guvernului britanic.

În absenţa unui acord, scenariu extrem de probabil, viitoarea relaţie comercială dintre UE şi Regatul Unit va fi guvernată de regulile Organizaţiei Mondiale a Comerţului şi pentru Londra există riscul unei rupturi economice brutale de blocul comunitar.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Regele Charles, distrus de boală! Bodyguarzii sunt pregătiți pentru moartea lui, cum s-au dat de gol
Digi FM
Sara are 10 ani, o voce de aur și o poveste incredibilă: "M-am născut moartă. La a patra resuscitare am...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Owen Cooper nu suportă să se uite la el însuși pe ecran: „Milioane de oameni au văzut 'Adolescence', dar nu...
Adevarul
Cele mai ingenioase drumuri construite în România au povești tulburătoare. Dacii și romanii s-au întrecut în...
Newsweek
Pensiile se vor înjumătăți pentru că statul nu mai are bani. Fiecare pensionar va pierde 1.000 lei
Digi FM
De ce e bine să bei suc sau ceai de urzici. Beneficii și atenționări importante
Digi World
Noi dovezi despre originea Lunii. Cum s-ar fi format singurul satelit natural al planetei Pământ
Digi Animal World
O pisică își forțează stăpâna să treacă printr-un moment stânjenitor în fiecare zi. Gestul pe care felina îl...
Film Now
Macaulay Culkin, despre relația cu tatăl său: „Nu am vorbit cu el de 30 de ani și merită asta. Era un om rău”
UTV
Justin Bieber, confruntare tensionată cu paparazzi în Palm Springs. „Tot ce vă interesează sunt banii!”