Prințul William va renunța la jobul său de pilot

Data actualizării: Data publicării:
Printul William, ducesa de Cambridge si printul George - Guliver GettyImages

Prințul William va renunța la jobul său de pilot al unui elicopter ambulanță pentru a se ocupa full-time de îndeplinirea unor atribuții oficiale în numele bunicii sale, Elisabeta a II-a, a anunțat biroul său vineri, scrie Agerpres.

Printul William, ducesa de Cambridge si printul George - Guliver GettyImages
FOTO: Guliver GettyImages

Prințul William, în vârstă de 34 de ani și al doilea în linia succesiunii la tron, se va muta împreună cu familia la Londra, renunțând la reședința din estul Angliei, din comitatul Norfolk.

"După perioada petrecută în armată, am avut experiențe în acest loc de muncă pe care le voi purta cu mine întreaga viață și asta va adăuga o perspectivă valoroasă activității mele în cadrul familiei regale pentru deceniile ce vor veni", a precizat William într-un comunicat.

William a lucrat în cadrul forțelor armate britanice între 2006 și 2013, activând în ultima perioadă ca pilot al unui elicopter de căutare și salvare. După plecarea din serviciul militar s-a angajat ca pilot al unui elicopter ambulanță în cadrul serviciului specializat din regiunea în care locuia, East Anglia Air Ambulance.

Biroul său a anunțat într-un comunicat că prințul va renunța în vară la jobul de pilot și se va muta împreună cu soția sa, Kate, și cei doi copii - George, de 3 ani, și Charlotte, de 1 an - din reședința Elisabetei a II-a de pe domeniul Sandringham, din Norfolk, la Kensington Palace, locuința lor oficială de la Londra.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita