Galerie Foto Proteste în Macedonia de Nord împotriva înscrierii în Constituție a etnicilor bulgari. Polițiștii, atacați cu cocteiluri Molotov

Data publicării:
Proteste violente în Macedonia de Nord
Protestatarii au aruncat cu pietre, petarde, cocteiluri Molotov şi alte obiecte asupra poliţiştilor şi au provocat daune sediului parlamentului. 47 de polițiști au fost răniți în urma protestelor. Foto: Profimedia Images

Patruzeci şi şapte de poliţişti au fost răniţi la Skopje, capitala Macedoniei de Nord, în timpul protestelor de marţi faţă de concesiile guvernului în favoarea drepturilor etnicilor bulgari, în cadrul negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, a transmis miercuri agenţia Makfax, citând forţele de ordine, potrivit dpa.

Doi dintre poliţişti au fost răniţi grav, iar 11 manifestanţi au fost arestaţi. Partidul naţionalist de opoziţie VMRO-DPMNE a chemat la proteste, nemulţumit de concesiile făcute Bulgariei în procesul de aderare la UE.

Bulgaria a blocat timp de peste doi ani negocierile cu Skopje pentru aderarea la UE, cerând ca minoritatea de circa 3.500 de bulgari care trăiesc în Macedonia de Nord să fie menţionată în Constituţie, pentru a-i fi garantate drepturi egale.

Opoziţia naţionalistă nord-macedoneană consideră inacceptabile orice fel de concesii pentru aderarea la UE. Foto: Profimedia Images
Opoziţia naţionalistă nord-macedoneană consideră inacceptabile orice fel de concesii pentru aderarea la UE. Foto: Profimedia Images

Premierul nord-macedonean Dimitar Kovacevksi i-a declarat marţi preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, că ţara sa poate accepta aceste concesii.

Polițiștii au fost atacați cu pietre, petarde și cocteiluri Molotov

Bulgaria avusese iniţial solicitări mult mai extinse, care se refereau la probleme de limbă şi istorie, scrie Agerpres. Totuşi, opoziţia naţionalistă nord-macedoneană consideră inacceptabile chiar şi aceste concesii atenuate.

Potrivit relatărilor, protestatarii au aruncat cu pietre, petarde, cocteiluri Molotov şi alte obiecte asupra poliţiştilor şi au provocat daune sediului parlamentului şi unor clădiri guvernamentale, precum Ministerul de Externe.

Franţa a prezentat recent mai multe opţiuni de compromis într-o tentativă de a obţine progrese în procesul de aderare al Macedoniei de Nord, iar Bulgaria a îndemnat țara vecină să accepte propunerea francezilor după ce parlamentul bulgar a votat ridicarea veto-ului său asupra demarării negocierilor.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...