R. Moldova | O grupare paramilitară intenționa să atace armat instituțiile statului și să fondeze „Rusia Nouă”

Data publicării:
grupare moldova arestari - igp.gov.md

Persoanele au fost reținute la Bălți și Chișinău și planificau ca până la sfârșitul anului să atace o unitate militară pentru a se înarma, să elibereze deținuți din închisori, apoi să destabilizeze situația din nordul țării, Găgăuzia și Odesa, potrivit lui  Veaceslav Untilă, preşedintele Comisiei pentru securitate naţională, apărare şi ordine publică, citat de publika.md

Polițiștii au efectuat 15 percheziții la domiciliile și în mașinile a 11 indivizi din Chișinău și Bălți. Au fost reținute șapte persoane, inclusiv un suspect de origine ucraineană, originar din regiunea Donbas, din estul separatist al țării.

Au fost găsite arme, muniții și droguri.

Poliția a precizat că suspecții aveau cazier și că ancheta asupra grupării a început la 27 octombrie.  

„Este cert un lucru: o parte dintre membrii grupării au fost judecaţi anterior pentru acţiuni violente. Ei sunt toţi cetăţeni ai Republicii Moldova. Majoritatea sunt locuitori ai oraşului Bălţi. Liderul grupării este un cetăţean moldovean", a declarat şeful interimar al Inspectoratului General al Poliţiei, Gheorghe Cavcaliuc. 

„O grupare paramilitară pe care aş compara-o cu cele care activează în Doneţk, în Crimeea. Este o combinaţie dintre foşti militari şi criminali, care vor să obţină locuri, funcţii în Moldova. Aceşti criminali sunt formaţi demult, însă atunci când societatea funcţionează, ei stau ascunşi. Când apar momentele favorabile, ei îşi ridică capul. Noi am început să vorbim despre aceste fenomene începând din 2012. Mă mândresc cu organele de drept că îşi fac meseria. Cam târziu, dar o fac. Acesta este un semnal de siguranţă. În 2002 au fost reţinuţi membri unei grupări criminale care teroriza nordul ţării, în acea luptă a fost omorât un camarad”, a declarat fostul viceministru de interne, Ghenadie Cosovan.

„Am văzut şi în sud operaţiuni ale poliţiei şi SIS (serviciul de informații - n.r.). Cred că şi Bălţiul deopotrivă este un mediu favorabil pentru apariţia grupărilor criminale şi din considerentul conexiunilor cu regiunile-problemă din imediata vecinătate. Nu trebuie să uităm că Moldova este vizată de un război hibrid, criza ucraineană are repercusiuni asupra ţării, la un nivel mai puţin vizibil", a spus Mihai Godea, fost membru al comisiei parlamentare pentru securitate.

Suspecții riscă până la 20 de ani de închisoare sau chiar detenția pe viață, în funcție de acuzațiile care vor fi formulate împotriva lor.

Chiar înaintea alegerilor parlamentare de anul trecut, Serviciul de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova a destructurat gruparea extremistă Antifa. La percheziții, autoritățile au găsit pistoale cu amortizor, lansatoare de grenade, detonatoare şi uniforme militare şi, foarte important, planurile unor instituţii de stat. Unul dintre membrii Antifa se află pe lista cu candidaţi ai Partidului Patria condus de Renato Usatîi.

Comisia Electorală a exclus de la alegeri partidul lui Usatîi, după ce s-a a demonstrat că era finanţat din Rusia. Usatîi a ajuns între timp primarul orașului Bălți și unul dintre cei mai populari oameni politici din Republica Moldova. Întâmplător sau nu, descinderile de azi au avut loc chiar în orașul condus de policianul pro-rus.

În tot acest timp, Republica Moldova este condusă de un guvern interimar și vreme de aproape două luni, Chișinăul a fost scena unor proteste de stradă. Conform unui sondaj de opinie recent, apoape jumătate din populația Moldovei consideră că în viitorul apropiat la Chișinău ar putea avea loc confruntări de stradă ca cele de acum șase ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câte ore pe zi trebuie să ții încălzirea pornită iarna ca să nu risipești bani. Sfaturile experților
Digi FM
Fiica secretă a lui Vladimir Putin, confruntată pe străzile din Paris de un jurnalist ucrainean: „Îmi pare...
Pro FM
Alina Eremia, de nerecunoscut cu părul scurt. Fanii nu au fost încântați de look-ul artistei: „Nu ți se...
Film Now
Gwyneth Paltrow admite că se simte „singură” în timpul sărbătorilor din cauza soțului ei, Brad Falchuk: „E un...
Adevarul
Bărbat acuzat de omor, după ce și-a lăsat iubita să moară de frig pe cel mai înalt munte din Austria
Newsweek
Dosarele de pensie blochează CCR. Mii de cazuri întârziate cu 3 ani. Cum pierd bani pensionarii? DOCUMENT
Digi FM
Ordinea pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei la alegerile din 7 decembrie 2025. 17 candidați, un...
Digi World
Ce este guturaiul, cea mai frecventă boală de sezon la copii. Care sunt semnalele de alarmă la care părinții...
Digi Animal World
Animal rar, surprins de camerele de supraveghere ale unei case din Pennsylvania. Toți s-au uimit de...
Film Now
Emma Heming, despre decizia dureroasă de a-l muta pe Bruce Willis într-o altă casă: „Dacă nu ești acolo 24/7...
UTV
De ce este Theo Rose atât de slabă. Artista explică motivul din spatele siluetei și spune cu ce se confruntă