Record de morți în pandemie din cauza alcoolului în Anglia şi Ţara Galilor

Data publicării:
pahar cu alcool langa o sticlă goală
Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Peste 7.400 de oameni au murit în primul an de pandemie din cauza consumului de alcool, în Anglia şi Ţara Galilor.

Vorbim de un număr cu 20% mai mare față de 2019, a anunţat Biroul britanic de Statistică. Mai exact, totul a început odată cu carantina impusă în martie 2020, iar cele mai multe dintre decese sunt legate de probleme de dependenţă pe termen lung.

A fost vorba, mai precis, de un cumul de factori: oamenii dependenți de alcool au băut și mai mult față de cantitatea obișnuită și nici nu au mers la medic, de teamă că se vor infecta cu virsul SARS-CoV-2. Dincolo de aceasta, medicii atrag, însă, atenția și asupra celor care au început să bea alcool în timpul pandemiei.

Aproximativ 80% din decese au fost provocate de boli hepatice alcoolice, 10% de tulburări psihice și comportamentale cauzate de consumul de alcool și 6% de otrăviri accidentale prin expunere la alcool. Bărbații care trăiesc în zone defavorizate din Anglia au fost de patru ori mai predispuși să moară din cauza consumului de alcool față de bărbații din zonele bogate, potrivit Sky News

Datele oferite de Biroul britanic de Statistică arată și că numărul bărbaților care au murit din cauza abuzului de alcool este de două ori mai mare decât cel al femeilor, în 2020 - aceeași rată ca în anii precedenți.

Un studiu recent a arătat că britanicii au băut mai mult alcool, au mâncat mai puține fructe și legume și au făcut mai puțin sport în timpul carantinei. De asemenea, datele au indicat că peste o mie de femei au consumat alcool mai des, în schimb bărbații au consumat cantități mai mari.

Vânzările de alcool din Marea Britanie au crescut cu 67% înainte de impunerea carantinei la nivel național, multe persoane consumând alcool în timpul izolării.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Câți bani câștigă Ștefan Bănică pentru un spectacol. Onorariul e pe măsura popularității sale
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, doi părinți care își adoră fetița. Imagini rare din viața de zi cu zi a celor...
Film Now
Elizabeth Hurley are o siluetă impecabilă la aproape 59 de ani. Imaginile din vacanță au făcut furori pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Ben Affleck şi Jennifer Lopez locuiesc separat, pe fondul problemelor în căsnicie, susțin surse citate de...
Digi World
Cum să-ți alegi ochelarii de soare pentru a te proteja de efectele razelor UV. Detaliul la care să fii atent
Digi Animal World
Rasa de pisici cu cea mai mică speranță de viață. Ce trebuie să știi dacă ai ca animal de companie această...
Film Now
Tom Cruise a primit cea mai mare lovitură de la fiica sa, Suri. Ce decizie a luat tânăra în vârstă de 18 ani
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...