Românii care merg în Ungaria trebuie să intre în carantină. Anunțul guvernului de la Budapesta

Data actualizării: Data publicării:
Gergely Gulyas
Foto: Gulyás Gergely/ Facebook

Ungaria a decis noi restricţii în ce priveşte trecerea frontierelor, care vor intra în vigoare de miercuri, pentru a preveni răspândirea COVID-19, a anunţat duminică şeful de cabinet al premierului Viktor Orban. Decizia a fost luată în urma reapariţiei unui număr mare de cazuri în mai multe ţări, a precizat oficialul citat de Reuters şi Magyar Hirlap, relatează Agerpres. România a fost inclusă în zona „galbenă”.

Conform noilor reguli, cetăţenii unguri care revin din ţări de risc crescut, considerate aparţinând zonelor galbenă şi roşie, vor fi obligaţi să se supună unor controale medicale la graniţă şi să intre în carantină, a explicat Gergely Gulyas.

Acelaşi lucru se aplică şi în cazul străinilor care vin din ţări galbene, în timp ce intrarea cetăţenilor străini din ţări roşii va fi interzisă.

„Cei care sosesc din zonele galbene trec printr-o verificare la frontieră, dacă testul este pozitiv, atunci automat se va trece în carantină de 14 zile. Şi dacă testul la frontieră nu arată o infectare, plasarea în carantină este obligatorie, cu excepţia situaţiei în care în ultimele cinci zile au existat două teste negative la interval de 24 de ore. Carantina de 14 zile nu e valabilă pentru cei care au rezultate negative în primele 48 de ore”, a spus Gergely Gulyas.

Dintre statele membre ale Uniunii Europene, în categoria galbenăse înscriu în prezent Bulgaria, Portugalia, Suedia şi România. Tot aici intră şi Marea Britanie.

Cei care vin din aceste ţări trebuie să intre în carantină, pe care o pot părăsi doar după două teste negative efectuate la interval de 48 de ore.

Din categoria roşie fac parte în acest moment Albania, Bosnia-Herţegovina, Macedonia de Nord, Muntenegru şi Ucraina.

Croaţia, stat membru al UE, face parte deocamdată din categoria "verde", a precizat responsabilul ungar.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai bună țară pentru retragerea la pensie se află la mii de kilometri. Totuși, europenii au o opțiune...
Digi FM
Prințesa Kate și prințul William, alături de adorabilii George și Charlotte, la Wimbledon. Regele Felipe al...
Pro FM
Katy Perry și Orlando Bloom, surprinși din nou împreună pe un iaht de lux, la doar câteva zile după...
Film Now
Nicole Kidman, apariție intens comentată la un show de modă la Paris. Unii o acuză că și-a „înghețat fața”...
Adevarul
Educația teatrală, materie obligatorie în clasa a XI-a, educația sexuală nu este în programa școlară
Newsweek
Șefa CSM a scris la UE ca pensiile speciale să nu fie tăiate. O așteaptă o pensie de 30.000 lei
Digi FM
Părinții ei sunt multimilionari, dar ea a ales simplitatea. Fiica lui Tom Cruise, impresionantă pe străzile...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Lătratul câinilor, tradus de un expert. 4 mesaje pe care animalul tău încearcă să ți le transmită
Film Now
Cum arată azi actorii din „Scary Movie”. Ce fac vedetele la 25 de ani de la premiera comediei horror
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu