Salvini anunță că lucrările la podul care va lega Sicilia de Italia vor începe vara aceasta

Data publicării:
pod italia
Salvini anunță că lucrările la podul care va lega Sicilia de Italia vor începe vara aceasta Foto: Shutterstock

Lucrările la un pod uriaş, care să facă legătura între Italia continentală şi insula Sicilia, ar urma să înceapă la vară, a declarat luni ministrul italian al Infrastructurii, care a promis că va bloca orice tentativă a grupărilor infracţionale de a se infiltra în acest proiect costisitor, transmite Reuters.

Proiectul este dezbătut de mai multe decenii ca o modalitate de a ajuta sudul sărac al Italiei dar părea că a fost abandonat definitiv în 2013, când compania înfiinţată pentru a superviza construcţia podului a fost închisă, în cadrul măsurilor de reducere a cheltuielilor statului şi diminuării datoriei publice.

Cu toate acestea, ministrul italian al Infrastructurii, Matteo Salvini, care conduce partidul populist de extremă-dreapta Liga, a făcut din acest proiect o prioritate iar Guvernul condus de premierul Giorgia Meloni a pus deoparte 13,5 miliarde de euro pentru construirea podului.

"Dacă vom fi deosebit, nu spun de deştepţi, ci de norocoşi şi consecvenţi, vara lui 2025 este una în care se va lucra", a spus Salvini, citat de Agerpres.

Directorul general al companiei care va fi responsabilă de construirea podului, Pietro Ciucci, a spus că proiectul are încă nevoie de aprobarea finală din partea unei comisii de stat care supervizează infrastructura strategică şi speră că va trimite solicitarea până la finele lunii iunie.

Podul, construit de un consorţiu condus de firma italiană Webuild, va avea o lungime de aproximativ 3,6 kilometri, cu un tronson central de 3,3 kilometri, şi va conecta Sicilia de regiunea Calabria din sudul Italiei continentale.

Însă acest pod a creat diviziuni în Italia. Au apărut critici din partea celor care pun sub semnul întrebării raţionalitatea construirii unui pod uriaş într-o zonă seismică şi susţin că proiectul va fi o risipă de bani care va produce daune mediului înconjurător. La acestea se adaugă temerile că organizaţiile mafiote Cosa Nostra şi 'Ndrangheta ar putea să se infiltreze în procesul de construcţie, pentru a strânge profituri uriaşe.

Pe de altă parte, proiectul beneficiază de un sprijin puternic din partea celor care cred că existenţa unor conexiuni feroviare şi rutiere rapide, ca o alternativă la actualele linii de feribot din Strâmtoarea Messina, va da un impuls sudului Italiei.

Slavini a respins temerile referitoare la siguranţă, spunând că podul va fi capabil să reziste la forţele naturii, şi a repetat că un eventual refuz în a implementa proiecte în zonele controlate de mafie ar fi echivalent cu "predarea statului" în faţa infractorilor.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Contribuțiile pentru pensie: cum verifici dacă ți-au fost plătite. Informații utile pentru români
Digi FM
Noi detalii despre accidentul în care a murit Diogo Jota. Motivul pentru care starul de la Liverpool alesese...
Pro FM
Alina Sorescu rupe tăcerea după ce Alexandru Ciucu a dat de înțeles că părinții ei au o vină pentru divorț...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
Adevarul
Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii...
Newsweek
Calculul vechimii la pensie, schimbat. Care pensionari au mai puține zile muncite? Câți bani pierd?
Digi FM
Cum a ajuns un tânăr român să trăiască în cel mai izolat oraș din Alaska: „Singura cale de intrare și ieșire...
Digi World
Adevăratul „Cod al lui da Vinci”, descifrat după 500 de ani. Un dentist a dezvăluit secretul ascuns în „Omul...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Russell Crowe, tot mai transformat. Actorul, apariție rară alături de iubita sa, în Malta. Cei doi ar avea...
UTV
Lino Golden și Delia au divorțat la un an de la căsătorie