Slovacii şi-au ales un președinte milionar, fără experiență politică

Data publicării:
andrej kiska presedintele slovaciei - 6621819-AFP Mediafax Foto-MICHAL CIZEK

FOTO: AFP/MEDIAFAX

Andrej Kiska l-a învins astfel pe premierul în exercițiu, social-democratul Robert Fico, în al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Miliardarul a obținut aproape 60 la sută din voturi.

În urma alegerilor din 2012, social-democrații dețin majoritatea absolută în Parlament, pentru prima dată de la independența țării.

Actualul scrutin prezidențial era considerat un fel de referendum asupra activității de premier al lui Robert Fico. Acesta a beneficiat și de sprijinul politic al președintelui francez, Francois Hollande, și al președintelui Parlamentului European, Martin Schulz, ambii din familia politică a stângii, observă BBC.

Kiska a strâns capital politic de pe urma faptului că este un nou venit în politică, neatins de acuzațiile de corupție care au afectat, de pildă, dreapta din Slovacia. În vârstă de 51 de ani, fără a avea un trecut comunist, Kiska este un afacerist talentat.

El spune că vrea să lupte împotriva corupției și să creeze un guvern mai eficient. Cu toate acestea, Fico își va păstra, cel mai probabil, postul de premier, care, în Slovacia, este mult mai puternic decât cel al președintelui.

Kiska va depune jurământul la 15 iunie, când actualul președinte de stânga, Ivan Gasparovic, își încheie cel de-al doilea mandat. Era unul dintre cei mai vechi şefi de stat din Uniunea Europeană, fiind ales în 2004, ca şi preşedintele Traian Băsescu.

Președintele ales al Slovaciaie a făcut avere prin intermediul unor companii de credit pe care le-a vândut în urmă cu zece ani. Și-a făcut apoi o fundație de binefacere pentru ajutorarea familiilor care au copii bolnavi.

Fico și alți oponenți spun că este un amator în materie de politică și că nu și-a asumat principii politice bine definite. În plus, îl acuză că a făcut avere de pe urma unor dobânzi incorect de mari. Nu în ultimul rând, a fost acuzat de acutalul premier că face parte din Biserica Scientologică. Acuzațiile au venit mai ales în ultima parte a campaniei electorale, când Robert Fico a încercat să-și atragă electoratul mizând pe faptul că slovacii, în mare parte catolici, percep această Biserică drept o sectă.

Slovacii s-au temut, însă, că o victorie a lui Fico va da partidului său de centru-stânga, Smer, prea multă influență. Alegătorii erau îngrijorați că Fico ar putea încerca să amendeze Constituția și să acorde mai multe prerogative președintelui.

Kiska a pledat în campanie pentru un echilibru sănătos al prerogativelor între președinte și Guvern și a cerut consolidarea independenței justiției, în condițiile în care președintele, în Slovacia, numește oameni-cheie din domeniul judiciar.

Consolidarea statatului de drept este o preocupare și a investitorilor străini, care au fost sursa creșterii economice a Slovaciei în ultimii zece ani. Companii importante, precum Kia și Volkswagen, sunt prezente în țară și au contribuit la o creștere economică relativ sănătoasă comparativ cu a altor țări europene. Cu toate acestea, rata șomajului a crescut constant și era de 13,5 la sută în februarie.

În ceea ce privește politica externă, Kiska și Fico au poziții apropiate, proeuropene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Pensionarii se mută în alt județ să ia o pensie cu 50% mai mare. Instanța le-a dat dreptate
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile