Spania a adoptat o lege care permite schimbarea genului de la vârsta de 16 ani

Data actualizării: Data publicării:
politicieni in parlamentul spaniol
Spania a adoptat o lege care permite schimbarea genului de la vârsta de 16 ani. Foto: Profimedia

După mai multe luni de dezbateri care au fost uneori furtunoase în cadrul coaliţiei de stânga aflată la putere în Spania, deputaţii din această ţară au adoptat definitiv joi o lege ce permite schimbarea genului de la vârsta de 16 ani, în contextul în care alte ţări europene au ales să acţioneze cu reţinere în privinţa acestui subiect controversat, informează AFP.

Susţinută intens de partidul stângii radicale Podemos, aliat al socialiştilor din cadrul Guvernului condus de Pedro Sanchez, această lege - denumită „transgen” - le permite persoanelor care doresc să îşi schimbe genul în documentele de identitate să obţină acest lucru doar prin intermediul unei simple declaraţii administrative încă de la vârsta de 16 ani.

Nu va mai fi deci necesară furnizarea de rapoarte medicale ce atestă o disforie de gen şi nici dovezi ale unui tratament hormonal administrat timp de doi ani, aşa cum era cazul până acum pentru persoanele majore din Spania.

Noul text de lege - adoptat cu 191 de voturi „pentru”, 60 de voturi „contra” şi 91 de abţineri - extinde acest drept şi la persoanele din grupa de vârstă 14-16 ani, cu condiţia ca ele să fie însoţite de-a lungul procedurii de tutorii lor legali, precum şi la adolescenţii din grupa 12-14 ani, dacă ei obţin o aprobare în justiţie.

Spania se alătură astfel altor câteva ţări din lume care au legalizat autodeterminarea genului printr-o simplă declaraţie, după modelul Danemarcei, prima ţară care a acordat acest drept în Europa pentru persoanele transgen în 2014.

„Astăzi, am făcut un pas de uriaş” recunoscând „libera determinare a identităţii de gen”, a declarat Irene Montero, ministrul pentru Egalitate din partea partidului Podemos, apărând o lege despre care a spus că „de-patologizează” persoanele transgen.

Prudenţă

Dezbaterile despre disforia de gen, acea suferinţă cauzată de o inadecvare între sexul biologic şi genul cu care se identifică o persoană, au luat amploare în numeroase ţări în ultimii ani odată cu creşterea numărului de cereri care privesc „tranziţia”, mai ales în rândul unor persoane minore.

Însă adoptarea acestei legi în Spania intervine într-o perioadă în care mai multe ţări, inclusiv unele care erau vârful de lance al acestui subiect, au preferat să acţioneze cu reţinere.

În Suedia, autorităţile au decis în urmă cu un an să pună capăt hormonoterapiei pentru minori, cu excepţia unor cazuri foarte rare, invocând necesitatea de a da dovadă de „prudenţă”. De curând, autorităţile suedeze au restrâns drastic şi recurgerea la ablaţia sânilor în rândul adolescentelor.

În Finlanda, o decizie similară a fost luată încă din 2020 asupra hormonoterapiei, în timp ce în Franţa, Academia de Medicină a îndemnat la „o mare prudenţă medicală” în tratamentul administrat tinerilor pacienţi şi la „cea mai mare rezervă” faţă de tratamentele hormonale.

Regatul Unit a blocat luna trecută o lege scoţiană asupra drepturilor persoanelor transgen, similară celei din Spania, care fusese adoptată la sfârşitul lunii decembrie de Parlamentul din Edinburgh la finalul unor dezbateri aprinse.

Acest episod a fragilizat situaţia prim-ministrului scoţian Nicola Sturgeon, care şi-a anunţat miercuri demisia, după o controversă puternică creată de încarcerarea într-o închisoare pentru femei a unei persoane transgen care fusese condamnată pentru violarea a două femei în timpul perioadei sale de tranziţie.

„Precipitat”

În Spania, legea „trans” a suscitat o opoziţie aprinsă din partea partidelor de dreapta.

„Nu suntem aici pentru a face experimente cu oamenii (...) Vedem că anumite ţări dau acum înapoi, pentru că au văzut că s-au precipitat, un fapt care a provocat multă suferinţă. Haideţi să nu facem şi noi la fel!”, a declarat joi Maria Jesus Moro, deputat din partea Partidului Popular.

Însă textul de lege a provocat diviziuni profunde şi în rândul stângii şi al mişcării feministe, în condiţiile în care Spania se pregăteşte pentru alegeri generale, care vor avea loc spre sfârşitul acestui an.

Legea a fost susţinută cu ardoare de Podemos şi de cea mai mare organizaţie LGBT din Spania, FELGBTI+, care speră, potrivit preşedintei sale Uge Sangil, că noul text „va încuraja alte ţări să urmeze exemplul spaniol”.

Însă alte voci, contrare, s-au făcut auzite în cadrul stângii, unde anumite feministe au considerat că noţiunea de autodeterminare a genului pune în pericol decenii întregi de lupte purtate pentru egalitatea dintre sexe.

„A susţine că genul este mai presus de sexul biologic (...) mi se pare un pas înapoi”, a denunţat numărul doi din Guvernul Sanchez, Carmen Calvo.

Socialiştii spanioli au încercat să introducă amendamente la textul de lege pentru a extinde obligativitatea de primire a unei aprobări din partea justiţiei şi pentru persoanele din grupa de vârstă 14-16 ani, însă nu au găsit susţinere în Parlament.

A deschide această uşă” a tranziţiei de gen „fără nicio restricţie pentru copii mi se pare ceva precipitat” şi „foarte periculos”, a declarat Reem Alsalem, raportor special al ONU pentru violenţa împotriva femeilor şi a fetelor, într-un interviu acordat pentru cotidianul madrilen El Mundo.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...