Stațiunile de schi din Italia rămân închise până în 5 martie. Amânarea pentru a cincea oară a redeschiderii lor este aspru criticată

Data publicării:
oameni pe partie in italia
Stațiunile de schi din Italia sunt închise. Foto: Profimedia Images

Autoritățile italiene au decis amânarea redeschiderii staţiunilor de schi până pe 5 martie, din cauza riscului reprezentat de noile tulpini ale Covid-19.

Ministrul Sănătății, Roberto Speranza, a semnat o prevedere care interzice desfășurarea activităților de schi până pe 5 martie 2021, spunând că Guvernul se angajează să compenseze cât mai curând posibil operatorii din sector.

"Pentru regiuni este o lovitură în ultima secundă", a declarat, potrivit ANSA, coordonatorul comisiei speciale pentru turism și industrie hotelieră a Conferinței Regiunilor, Daniele D'Amario.

Asociația Națională a Operatorilor de Telecabine afirmă: "după 3 decembrie, 7 ianuarie, 18 ianuarie și 15 februarie, acum prelungesc până la 5 martie. Acum sezonul s-a încheiat, ne simțim înșelați în fața a tot ce am făcut pentru deschiderea de mâine )luni - n.r.), având în vedere că am angajat mai mult personal. Compensările trebuie să fie imediate, altfel sectorul intră în faliment. Suntem cel mai penalizat sector: timp de 12 luni nu am încasat niciun ban, dar am avut cheltuieli și salarii de plătit”

Decizia e criticată și de președintele Lombardiei, Attilio Fontana: "Încă o dată e clar că sistemul decizional este devastator atât pentru operatori, cât și pentru cetățeni".

Majoritatea operatorilor anunțaseră redeschiderea din 15 februarie înainte să afle vestea și s-au pregătit.

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
RECALCULARE Care pensionari iau 1.000 lei în plus la pensie, deși s-au pensionat înainte de 60 ani?
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...