Țara din UE care oferă 6.500 euro fiecărui cetățean din diaspora dispus să revină acasă

Data publicării:
Portugal Travel Selection
FOTO: Getty Images

O plată unică de 6.500 de euro pentru fiecare portughez care se reîntoarce să muncească în Portugalia, astfel speră guvernul de la Lisabona să-i determine pe cei plecaţi din ţară odată cu criza economică să revină acasă, relatează agenţia EFE.

Propunerea este cuprinsă în ''Programul Întoarcerea'', aprobat marţi de guvern, a cărui aplicare va începe din luna iulie şi de care pot beneficia atât portughezii, cât şi descendenţii lor lusofoni.

Acest program oferă o serie de facilităţi celor care doresc să revină să lucreze în Portugalia, dar plata celor 6.500 de euro este condiţionată de prezentarea unui contract de muncă ferm în această ţară. De asemenea, plata poate fi acordată numai celor care au plecat din ţară înaintea datei de 31 decembrie 2015 şi au trăit în străinătate cel puţin 12 luni.

''Aceasta este o politică activă de ocupare a forţei de muncă şi este menită să sprijine contractele de muncă, nu este un ajutor pentru ca oamenii să revină în Portugalia să caute un loc de muncă'', explică secretarul de stat pentru muncă, Miguel Cabrita.

Nu este însă singura măsură menită să stimuleze revenirea în ţară a celor care au emigrat. Un alt plan, denumit ''Întreprindem2020'' şi destinat tinerilor, are în vedere crearea cu ajutorul unui portal specializat a unui cadru de întâlnire on-line între aceştia şi companiile care ar putea fi dispuse să-i angajeze şi, de asemenea, acordarea de asistenţă celor care doresc să-şi deschidă o afacere, fie că este vorba de asistenţă financiară sau doar de consultanţă.

Asociaţia Întreprinzătorilor din Portugalia (AEP), care a lansat programul ''Întreprindem2020'', a efectuat cu doi ani în urmă un studiu ce a conturat profilul general al tinerilor portughezi care au emigrat. Astfel, 85% dintre aceştia au studii superioare în specializări tehnice (inginerie, informatică, biologie etc.) şi s-au stabilit preponderent în alte ţări europene. Circa o treime dintre tinerii chestionaţi în cadrul acestui studiu au afirmat că nu intenţionează să revină în Portugalia, în principal pentru că şi-au construit o nouă viaţă în ţara unde au emigrat.

Portugalia se confruntă cu un fenomen accentuat de îmbătrânire a populaţiei, la care, în plus faţă de emigraţia tinerilor, contribuie natalitatea redusă (în medie 1,3 copii pentru fiecare femeie la vârsta fertilă) şi creşterea speranţei de viaţă, care a depăşit vârsta de 80 de ani. Conform datelor sistemului de asigurări sociale, 23% dintre municipalităţile portugheze au mai mulţi pensionari decât lucrători activi.

sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...