Taxa de 5 euro de intrare în Veneţia va fi reluată. Pentru unii turiști se va dubla

Data actualizării: Data publicării:
imagine cu barci in venetia
Podul Rialto, peste Canal Grande, în Veneția Foto: Profimedia

Taxa de intrare în Veneţia va fi reluată începând de vineri. Principala noutate, în acest an, este aceea că turiştii care-și fac rezervare în ultimul moment vor plăti dublu. Anul trecut, ca parte a unui experiment menit să descurajeze vizitatorii de o zi în perioadele aglomerate, Veneţia a devenit primul mare oraş turistic din lume care a perceput o taxă de intrare, scrie The Guardian.

Deşi iniţiativa a avut un impact redus asupra numărului de vizitatori, ea a adus 2,4 milioane de euro în vistieria oraşului lagunar, mult mai mult decât se aşteptau autorităţile din Veneţia. Acestea sunt convinse că taxa introdusă va contribui, în cele din urmă, la sprijinirea oraşului, aflat în patrimoniul mondial UNESCO, în lupta contra turismului excesiv.

Taxa din acest an, care poate fi rezervată online, rămâne de 5 euro, dar se va dubla dacă este cumpărată în termen de doar trei zile înainte de sosirea în oraş. În plus, aceasta a fost extinsă pentru a se aplica la 54 de date, în special în weekenduri, între 18 aprilie şi 27 iulie, ceea ce reprezintă aproape dublul numărului de zile faţă de anul trecut.

Măsura se aplică între orele 8.30 şi 16.00, ora locală. Vizitatorii primesc un cod QR pe care vor trebui să îl prezinte comisarilor angajaţi să patruleze în principalele puncte de intrare în oraş, de exemplu în gara Venezia Santa Lucia.

Orice persoană care îşi rezervă un sejur de o noapte în Veneţia este scutită de plata taxei, la fel şi turiştii din regiunea Veneto, de unde provin cei mai mulţi turişti de o zi, precum şi copiii sub 14 ani. Dar, chiar dacă un vizitator a rezervat o cameră de hotel, acesta este obligat să îşi înregistreze prezenţa pe site.

Anul trecut s-a consemnat un nou record în ceea ce priveşte numărul de vizitatori ai Veneţiei şi ai zonei sale extinse, cu peste 3,9 milioane de persoane care au rămas peste noapte în centrul istoric al oraşului. Cu toate acestea, aproximativ 30 de milioane de persoane vizitează Veneţia în fiecare an, majoritatea venind doar pentru o zi.

Conform site-ului local de ştiri Venezia Today, mai mult de 35.000 de turişti de o zi şi-au rezervat deja un bilet.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Brigitte Macron, gesturi neaşteptate în Marea Britanie! Cei prezenţi nu au putut crede, ce a făcut la ultimul...
Digi FM
Ana de Armas, de la revelația Bond Girl și promisiunea unei vieți de superstar, la eșecuri de box office. Ce...
Pro FM
Cum își petrece Jessie J timpul după intervenția chirurgicală pentru cancer. Artista, recunoscătoare: „Cea...
Film Now
Zvonurile despre presupusa relația dintre Jennifer Aniston și Jim Curtis, amplificate. Comentariul lăsat de...
Adevarul
Scandal internațional legat de chatbotul Grok al lui Elon Musk. Polonia cere o anchetă europeană după...
Newsweek
Veste excepțională pentru cine trece la pensie limită vârstă. Pensiile vor crește până la 1 august
Digi FM
Adevărul despre divorțul dintre Denise Richards și Aaron Phypers: „Tot ce făceau era să se certe!” Actrița a...
Digi World
Descoperire revoluționară în Marea Piramidă din Egipt. Inscripții vechi de 4.500 de ani schimbă tot ce se...
Digi Animal World
Cinci papagali, recent donați la o grădină zoologică din Anglia, au înjurat vizitatorii. Angajații, nevoiți...
Film Now
Reuniune de senzație. Distribuția filmului "Mumia", împreună la 26 de ani de la premieră. "Un film...
UTV
Iustin Petrescu pierde primul proces din scandalul cu Marilu Dobrescu