Ton sfidător al Ungariei la adresa UE, înaintea unui vot important în Parlamentul European

Data actualizării: Data publicării:
Chancellor Angela Merkel Meets With Hungarian Prime Minister Viktor Orban

Guvernul ungar a adoptat luni un ton sfidător la adresa Uniunii Europene, cu două zile înaintea unui vot în Parlamentul European care ar putea duce la sancţiuni împotriva Budapestei pentru încălcarea valorilor fundamentale ale UE, notează dpa.

Opoziţia acuză guvernul naţionalist condus de Viktor Orban de erodarea instituţiilor democratice, obstrucţionarea presei critice şi marginalizarea sectorului neguvernamental.

Controversa va cunoaşte un nou episod miercuri, când eurodeputaţii vor decide dacă lansează sau nu procedura contra Ungariei privind statul de drept. Membrii PE vor supune la vot un raport elaborat de eurodeputata Judith Sargentini (din grupul Verzilor) care constată „un risc clar de încălcare gravă de către Ungaria a valorilor Uniunii Europene” şi cere activarea procedurii articolului 7 din Tratatul UE.

Procedura care priveşte acest articol, invocat deja în cazul Poloniei, ar putea duce în final la privarea Ungariei de dreptul său de vot în Consiliul UE şi Consiliul European, cu condiţia unui vot unanim în acest sens al celorlalte state membre.

Potrivit ministrului de externe ungar Peter Szijjarto, raportul Sargentini reprezintă o „colecţie de minciuni”. „Raportul este un atac jignitor asupra Ungariei - o încercare de răzbunare pentru că Ungaria îşi protejează frontierele şi nu este dispusă să preia migranţi ilegali”, a afirmat Szijjarto luni, la Budapesta.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al guvernului ungar, Zoltan Kovacs, i-a acuzat pe europarlamentarii liberali şi de stânga că desfăşoară o „vânătoare de vrăjitoare” menită să reducă la tăcere poziţia Budapestei în chestiunea migraţiei.

Premierul Viktor Orban va participa marţi la dezbaterea din Parlamentul European, înaintea votului ce va fi dat miercuri. Liderul grupului PPE din Parlamentul European, conservatorul german Manfred Weber, i-a transmis şefului executivului ungar că va lua poziţie împotriva Ungariei dacă nu răspunde îngrijorărilor UE faţă de încălcarea valorilor democratice în ţara sa.

„Mă aştept ca premierul ungar să se apropie de partenerii UE şi să îşi manifeste intenţia de a face compromisuri”, a afirmat Weber într-un interviu pentru cotidianul german Bild.

„Dacă acest lucru nu se întâmplă, noi în PPE trebuie să spunem: Valorile noastre nu sunt negociabile. Guvernul ungar urmează în prezent o cale care îi îngrijorează pe mulţi”, a mai spus liderul grupului PPE.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...