Turismul Greciei iese din criză. Hotelierii se aşteaptă la un număr-record de turişti

Data publicării:
Grecia insula

După ce şi-au văzut hoteluri şi staţiunile golite de turişti, care se temeau de instabilitatea politică şi economică din Grecia, patronii au tăiat preţurile şi au îmbunătăţit condiţiile. În ultimii 4 ani, costurile de cazare au scăzut la jumătate. Asta în condiţiile în care, în jur de 40 la sută dintre hoteluri sunt clasificate la 4 şi 5 stele, faţă de doar un sfert, în 2004.

Cred că astăzi suntem într-o situaţie mult mai bună, nu mai avem grevele din ultimii ani, nu mai avem demonstraţiile pe care le-am avut anul trecut”, spune Alexandros Vassilikos, preşedintele asociaţiei hotelierilor din Attica.

Experţii se aşteaptă ca veniturile din turism să ajungă la nivelul de dinainte de criză, de 11 miliarde de euro pe an. Turiştii din Germania, Marea Britanie şi Rusia sunt aşteptaţi să revină în număr mare.

Se va depăşi pragul de 17 milioane de sosiri, ceea reprezintă un record pentru Grecia”, mai spune Alexandros Vassilikos.

Principalii adversari ai Greciei pe piaţa de turism sunt Spania, Croaţia şi Turcia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri