Uciderea ziaristului Jan Kuciak continuă să facă valuri în politica din Slovacia: Vot de neîncredere la adresa Guvernului

Data actualizării: Data publicării:
Peter Pellegrini
Peter Pellegrini, premierul Slovaciei Foto: Guliver /GettyImages

La mai bine de un an și jumătate de la asasinarea jurnalistului slovac de investigații Jan Kuciak, ecourile acestui caz care a șocat opinia publică încă se fac simțite în lumea politică de la Bratislava. Ca o consecinţă indirectă a uciderii jurnalistului, premierul slovac Peter Pellegrini se vede acum în situaţia de a face faţă unui vot de neîncredere în Parlament, transmite agenția Reuters, preluată de Agerpres. 

Mai multe partide conservatoare şi liberale din opoziţie l-au acuzat pe premierul social-democrat că este un lider slab pentru că a refuzat să o demită pe subsecretarul de stat din ministerul justiţiei, Monika Jankovska, numită în această funcţie de partidul lui Pellegrini. Conform ştirilor apărute în presa locală, Jankovska a fost, în anumite momente, sub influenţa bărbatului bănuit că ar fi comandat dubla crimă, a ziaristului de investigaţii Jan Kuciak şi a logodnicei sale, în februarie 2018. Jankovska a negat acuzaţiile apărute în mass-media.

După ce au început să apară în presă informaţii despre presupusele legături dintre Jankovska şi acest bărbat - un antreprenor cunoscut, aflat acum în detenţie în cadrul unui proces în care îi sunt aduse acuzaţii pentru suspiciuni legate de fraudă - Pellegrini a afirmat că subsecretarul de stat din ministerul justiţiei va fi demis imediat ce aceste suspiciuni se vor confirma.

Zvonurile din presă care nu au fost confirmate de poliţie sau de procuratură nu sunt suficiente pentru a luat această măsură, a declarat Pellegrini. Sistemul judiciar va trebui să decidă asupra vinovăţiei sau nevinovăţiei sale, nu media sau opoziţia, a afirmat în mai multe ocazii premierul slovac.

Acum, el se va confrunta cu o moțiune de cenzură, data votului urmând să fie stabilită în perioada imediat următoare.

Ce consecințe a avut cazul Jan Kuciak în politica din Slovacia

Cazul asasinării lui Jan Kuciak, care a declanșat cea mai amplă investigație din istoria modernă a Slovaciei, a dus deja la demisia fostului premier Robert Fico și a făcut ca la alegerile prezidențiale alegătorii să-și dea votul pentru o novice în politică, o avocată anticorupție, Zuzana Caputova.

Jurnalistul slovac Jan Kuciak, care a fost găsit asasinat alături de logodnica sa, era pe punctul de a publica un articol despre corupţia la nivel înalt care implică mafia italiană şi politicieni din țara sa.

Acest dublu asasinat, care încă nu a fost elucidat, deşi au fost arestaţi mai mulţi suspecţi, a fost pentru mulţi slovaci o ilustrare a corupţiei, clientelismului şi a relaţiilor dintre politicieni şi crima organizată. Au urmat proteste împotriva guvernului condus de social-democratul Robert Fico, a cărui demisie a fost cerută de fostul preşedinte Andrej Kiska, cel care avea apoi să o susţină pe Zuzana Caputova în cursa prezidenţială. În final, Robert Fico a demisionat, dar Partidul Social-Democrat (SMER) a reuşit să păstreze conducerea guvernului, condus în prezent de Peter Pellegrini. Robert Fico a rămas preşedinte al formaţiunii SMER.

Citiți și:  Familiile unor jurnaliști uciși pentru că dezvăluiau acte de corupție cer numirea lui Kovesi la Parchetul European

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Nicuşor Dan a răbufnit după ce a fost jignit de un român pe stradă! Preşedintele nu s-a putut abţine...
Digi FM
Coșmar de nedescris pentru o turistă din Bali. Ce i s-a întâmplat după ce a băut un cocktail toxic: „Are...
Pro FM
Andra a împlinit 39 de ani, iar Cătălin Măruță i-a transmis un mesaj emoționant: „Fără tine nu am fi noi”
Film Now
Aubrey Plaza, despre suferința provocată de sinuciderea soțului ei: „Uneori vreau doar să mă arunc în durere...
Adevarul
Marile pericole la adresa României, identificate de un expert de la Oxford: „Mă îndoiesc că putem evita un...
Newsweek
Care stat din Europa a mai introdus CASS la pensie? Pensionarii vor primi bani în plus abia în 2026
Digi FM
Violeta, fiica Andreei Marin, și-a început viața de studentă la Cornell University. Cum arată camera de cămin...
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă renunți la zahăr timp de două săptămâni? Efectele sunt vizibile chiar și la...
Digi Animal World
„Cel mai rar urs” din lume, surprins de o cameră de supraveghere. Cum arată animalul care locuiește în...
Film Now
Ce a simțit Christina Applegate când fiica ei a făcut un comentariu răvășitor despre boala ei: „A fost ca un...
UTV
George Burcea, reacție ironică după ce a fost înlocuit în sezonul 2 din „Wednesday”. „Am cerut 5 milioane de...