Ucraina cere o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate al ONU, după bombardamentul care a ucis 20 de civili în Krivoi Rog

Data publicării:
Atac Krivoi Rog
Atac Krivoi Rog. Foto: Profimedia

Ucraina a iniţiat o reuniune de urgenţă a Consiliului de Securitate al ONU ca urmare a bombardamentului rusesc asupra localităţii Krivoi Rog soldat cu 20 de morţi, a anunţat luni ministrul de externe ucrainean Andrii Sîbiga.

De asemenea, Ucraina a cerut o reuniune specială a Consiliului permanent al Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), a adăugat Sîbiga. Cele două întâlniri ar urma să se desfăşoare marţi, transmite DPA, potrivit Agerpres.

Douăzeci de persoane, printre care 11 copii, au fost ucişi vineri atunci când o rachetă balistică trasă de forţele ruse a lovit oraşul Krivoi Rog, din sud-estul Ucrainei.

Andrii Sîbiga a afirmat că este atacul în care au fost omorâţi cei mai mulţi copii ucraineni începând din 2022, anul când Rusia a lansat agresiunea militară ilegală, nejustificată şi neprovocată împotriva ţării vecine.

„Rusia trebuie să pună capăt terorii contra copiilor şi civililor ucraineni, să răspundă propunerii SUA de încetare depline a focului, pe care Ucraina a acceptat-o, şi să încheie războiul'', a scris şeful diplomaţiei ucrainene pe platforma X.

„Un răspuns internaţional robust la atrocităţile ruse este esenţial. O astfel de teroare nu ar trebui să fie normalizată niciodată. Cerem atât o condamnare puternică, cât şi o acţiune fermă'', a adăugat ministrul de externe ucrainean.

Într-o altă postare, el a spus că a discutat cu omoloaga sa germană Annalena Baerbock despre atacul de la Krivoi Rog.

Moscova a confirmat atacul, dar a vorbit despre o ''lovitură de înaltă precizie'', despre care afirmă că a ţintit comandanţi ucraineni şi instructorii lor occidentali. Statul major al armatei ucrainene a descris declaraţia rusă drept o minciună.

Imagini cu locul atacului publicate de partea ucraineană nu arată nicio dovadă a vreunei ţinte militare.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri