UE a ajuns la un acord pentru eliminarea tarifelor de roaming

Data publicării:
smartphone telefon

Reprezentanții Parlamentului European, Consiliului și Comisiei Europene au ajuns miercuri la un acord provizoriu cu privire la eliminarea tarifelor de roaming în interiorul Uniunii Europene (UE) începând cu 15 iunie 2017, informează Executivul comunitar într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.

tanar vorbeste la telefon

Conform acordului, prețul maxim la apelurile telefonice va scădea de la 5 eurocenți/minut până la 3,2 eurocenți eurocenți/minut în timp ce la mesajele SMS tarifele vor scădea de la 2 eurocenți până la 1 eurocent per SMS. De asemenea, acordul prevede o reducere progresivă, pe parcursul a cinci ani, a tarifelor pentru serviciile de date de la 50 de euro per Gigabyte în prezent până la 7,7 euro per Gigabyte, începând cu 15 iunie 2017, la 6 euro per Gigabyte, la 1 ianuarie 2018, 4,5 euro în 2019, 3,5 euro în 2020, 3 euro în 2021 și 2,5 euro în 2022.

Aceasta a fost ultima piesă a puzzle-ului. Începând cu data de 15 iunie, europenii vor putea să călătorească în UE fără tarife la roaming”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, Andrus Ansip.

Urmează acum ca Parlamentul European și Consiliul să aprobe în mod formal acordul provizoriu convenit miercuri. Noile prețuri vor începe să fie aplicate de la 15 iunie 2017, oferind operatorilor timpul necesar pentru a face pregătirile necesare.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia minimă garantată în 2026: cât vei lua dacă ai 15, 20 sau 30 de ani de vechime
Digi FM
Corina Dănilă, primele declarații despre soțul ei, cu care s-a căsătorit în secret. Este mai tânăr cu 12 ani...
Pro FM
Cine este Mary Austin, marea iubirea a lui Freddie Mercury. Cum arată viața ei acum, la 34 de ani de la...
Film Now
Cum arată şi ce vârstă au copiii lui Vin Diesel. Fiica cea mare, Hania, are 17 ani
Adevarul
Cât pierde din valoare în 5 ani un BMW X5 sau un iPhone. Provocări pentru colecționari și investitori
Newsweek
1.500€ bonus la pensie pentru românii din Spania. Care pensionari iau bani în plus în decembrie în România?
Digi FM
Harry Styles și fiica lui Lenny Kravitz, plimbare romantică prin Roma. Gesturi dulci pe străzile orașului...
Digi World
"Așteptări vs. realitate. Mă simt înșelată". A crezut că și-a închiriat cea mai frumoasă cameră cu vedere la...
Digi Animal World
Ce a descoperit un cuplu când și-a urmărit pisica pe camera de supraveghere. Au lăsat totul și s-au grăbit să...
Film Now
Dolph Lundgren, despre momentul în care l-a băgat pe Sylvester Stallone în spital, în timp ce filmau Rocky...
UTV
Gina Pistol și Smiley locuiesc încă cu chirie, deși și-au cumpărat două locuințe. „Anul viitor trebuie să...