Ungaria spune că împreună cu Polonia, Cehia și Slovacia nu susțin propunerea CE de a acorda protecție temporară refugiaților ucraineni

Data publicării:
grupul de la visegrad orban morawiecki slovacia cehia
Ungaria spune că, împreună cu Polonia, Cehia și Slovacia (grupul de la Visegrad), se opune propunerii Comisiei Europene de a acorda protecție temporară refugiaților ucraineni. Foto: Profimedia Images

Ungaria nu sprijină propunerea Comisiei Europene ca persoanele care se refugiază din Ucraina să primească statut de protecţie temporară, a declarat joi Gergely Gulyas, şeful de cabinet al premierului Viktor Orban, transmite Reuters.

Gulyas a motivat că sunt deja în vigoare reguli clare de azil, iar Ungaria le va acorda statut de refugiat tuturor, conform Agerpres.

El a adăugat că poziţia comună a statelor Grupului de la Visegrad este de a nu susţine propunerea Bruxellesului. Grupul de la Visegrád este o organizație de cooperare formată din patru state central-europene: Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria

Comisia Europeană a propus miercuri acordarea de protecţie temporară pentru persoanele care fug din calea războiului din Ucraina. Protecţia temporară ar include, printre altele, acordarea unui permis de şedere, acces la piaţa forţei de muncă, la asistenţă şi beneficii sociale.

Propunerea va fi dezbătută joi de miniştrii de interne din UE.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a anunţat, miercuri, că, în urma discuţiei avute cu omologul său ungar, Peter Szijjarto, acesta l-a informat că Ungaria a decis să revoce măsura anunţată anterior prin care cetăţenii ucraineni fără paşapoarte biometrice nu puteau intra în această ţară. Miercuri la prânz, Ungaria a anunțat că nu mai primește refugiați ucraineni decât dacă îndeplinesc condițiile de intrare în spațiul Schengen.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Jennifer Lopez și Ben Affleck, apariție surprinzătoare după zvonurile de divorț. De ce locuiesc separat?
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Fiica Siennei Miller, prima apariție pe covorul roșu. Puștoaica de 11 ani seamănă leit cu mama sa celebră
Adevarul
Scrisoarea emoționantă a unor copii care suferă de boli incurabile, către un medic
Newsweek
Nouă fază dură a războiului din Ucraina. Rusia atacată cu arme din Vest de soldați antrenați de NATO
Digi FM
Ce avere are Tavi Colen. Artistul deține pe dealul Mitropoliei o casă și un teren de 1000 mp
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(FOTO) Jennifer Lopez si Ben Affleck, prima aparitie impreuna dupa zvonurile divortului. Vezi cum au fost...