Ursula von der Leyen cere înlocuirea rapidă a candidaţilor respinşi din România şi Ungaria

Data actualizării: Data publicării:
ursula von der leyen
Sursa: Guliver/Getty Images

Preşedinta desemnată a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut luni înlocuirea rapidă a candidaţilor României şi Ungariei, după ce nominalizaţii celor două ţări pentru postul de comisar european au fost respinşi de Comisia Afaceri juridice (JURI) a PE din cauza unor conflicte de interese, relatează DPA, citată de Agerpres.

Convorbirile preliminare cu guvernele de la Bucureşti şi Budapesta pentru avansarea unor noi nume au început deja, potrivit purtătorului de cuvânt al Ursulei von der Leyen.

Preşedinta desemnată a CE nu a primit încă o scrisoare oficială din partea preşedintelui PE, David Sassoli, privind respingerea celor doi candidaţi de Comisia JURI, a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Comisia JURI a respins luni candidatura Rovanei Plumb pentru postul de comisar european pentru transporturi şi pe cea a lui Laszlo Trocsanyi pentru postul de comisar european pentru vecinătate şi politică de extindere.

Informaţia a fost confirmată pe Twitter de către purtătorul de cuvânt al Parlamentului European, Jaume Duch.

Comisia JURI a votat că cei doi comisari (din România şi Ungaria) sunt incapabili să-şi exercite funcţiile în conformitate cu Tratatele şi cu Codul de Conduită. Preşedintele PE va întreba acum ce măsuri urmează să adopte Ursula von der Leyen”, a scris Jaume Duch.

Împotriva candidaturii Rovanei Plumb au fost 13 voturi, iar în favoarea sa şapte voturi. Contra candidaturii lui Laszlo Trocsanyi au votat 12 eurodeputaţi, iar pentru - nouă.

Preşedintele JURI, Lucy Nethsingha (grupul Renew Europe), i-a trimis două scrisori preşedintelui Parlamentului European, David Sassoli, în care a precizat poziţia oficială a acestei comisii faţă de candidaţii Rovana Plumb şi Laszlo Trocsanyi.

Editor web: Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...