Videoclipul de campanie al lui Hillary Clinton, difuzat în Rusia cu avertismentul „interzis minorilor”

Data publicării:
Hillary Clinton - Guliver GettyImages

Videoclipul, în care apar și doi bărbaţi gay ţinându-se de mână, a fost cotat pentru categoria de vârstă 18+ de către postul independent Dojd (Ploaie).

Postul a precizat pentru CNN că nu a dorit să încalce legea controversată care interzice „propaganda relaţiilor sexuale netradiţionale pentru minori” şi interzice discuţii publice despre drepturile şi relaţiile între persoane de acelaşi sex în prezenţa copiilor, scrie Mediafax.

Nu există precedente judiciare pentru această lege, aşa că nu ştim ce se încadrează în ea şi ce nu. De aceea, temându-ne să nu încălcăm legea - mai ales în contextul monitorizării atente a Dojd de către autorităţi -, am decis să punem markerul”, a declarat un purtător de cuvânt al postului rus pentru postul american.

Hillary Clinton şi-a lansat videoclipul în weekend, anunţându-şi intrarea în campania pentru alegerile prezidenţiale din 2016. În el apar, timp de aproximativ cinci secunde, doi bărbaţi care se ţin de mână. Unul dintre ei spune „vara aceasta mă căsătoresc cu cineva de care îmi pasă cu adevărat”.

Fosta senatoare şi Primă Doamnă şi-a declarat susţinerea faţă de căsătoria între persoane de acelaşi sex la începutul lui 2013, afirmând că „drepturile gay-ilor sunt drepturi ale omului, iar drepturile omului sunt drepturi ale gay-ilor”.

Controversata lege rusească a provocat un val de proteste la nivel internaţional după ce a fost adoptată de Parlamentul rus şi promulgată de preşedintele Vladimir Putin în iulie 2013.

Human Rights Watch (HRW) a denunţat legea „propagandei homosexuale” drept ”un text profund discriminatoriu şi periculos, care va amplifica homofobia în Rusia”.

Potrivit unui raport ILGA-Europe din mai 2014, Rusia este cel mai rău loc din Europa (din 49 de ţări) în care pot trăi lebiene, gay, bisexuali sau transsexuali (LGBT).

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul Felix Baumgartner. Mihaela Rădulescu a angajat un avocat, descoperirea...
Digi FM
VIDEO Momentul intonării imnului pentru David Popovici, trăit la maximum de românii aflați la Singapore...
Pro FM
Nicole Cherry, după ce a fost criticată pentru că a cântat în deschiderea concertului lui JLo.: „Unii văd...
Film Now
Ana de Armas, taxată de fani după ce a părut să o critice pe Nicole Kidman, fosta lui Tom Cruise: „Să vedem...
Adevarul
Octogenialul! Mircea Lucescu a suportat o sărăcie lucie în Apărătorii Patriei: „Mergeam la școală desculț”
Newsweek
Pensiile speciale vor fi tăiate cu sume între 5.000 și 10.000 lei. Cine pierde o avere la pensie?
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Un motan din Noua Zeelandă face ravagii în cartier. Felina și-a făcut un obicei din a fura hainele vecinilor
Film Now
Ana de Armas, taxată de fani după ce a părut să o critice pe Nicole Kidman, fosta lui Tom Cruise: „Să vedem...
UTV
Aur pentru David Popovici la Mondialele din Singapore: „M-am bucurat mai mult decât la Jocurile Olimpice”