Vreme rea în Europa. Inundaţii şi ninsori în Italia, Austria, Serbia, Portugalia şi Anglia

Data publicării:
inundatii italia-1

De câteva zile, ploile nu mai contenesc în partea sudică şi centrală a Italiei. Mai multe râuri şi-au ieşit din matcă şi au inundat tot ce le-a stat în cale. Au avut loc alunecări de teren, iar mii de locuinţe au rămas fără energie electrică. Situaţia este foarte dificilă şi la Roma unde apele Tibrului au invadat cartiere aflate la periferie şi mai multe terenuri de sport.

În timpul slujbei Angelus, gândurile Papei Francisc s-au îndreptat către cei afectaţi de intemperii.

„Să nu-i lăsăm pe fraţii noştri, care suferă, fără solidaritatea noastră totală şi rugăciunile noastre. Dragi fraţi şi surori, mă gândesc la voi”, a spus acesta.

În nordul Italiei, în schimb, s-au produs căderi masive de zăpadă care au provocat blocarea traficului rutier şi feroviar.

Şi sudul Austriei, în Carinthia, ninsorile abundente le dau bătăi de cap locuitorilor. În numai trei zile, stratul de zăpadă a ajuns la 1,5 metri.

Autorităţile austriece au trimis armata pentru a-i ajuta pe oameni să-şi deszăpezească locuinţele şi drumurile.

În Serbia, în mai multe localităţi din nordul ţării, în Voivodina a fost declarată stare de urgenţă din cauza ninsorilor. Sute de oameni care fuseseră blocaţi în maşini pe mai multe drumuri din Serbia au fost salvaţi de echipele speciale cu ajutorul buldozerelor şi a altor maşinării grele care au croit drum prin troiene.

În acest timp, în sud-vestul Europei, în Portugalia, o furtună a provocat valuri mari care au măturat faleza oraşului Ovar. Mai multe baruri şi restaurante au fost devastate.

Totodată, inundaţiile continuă să facă ravagii şi în sud-vestul Marii Britanii. Apele nu s-au retras încă din casele oamenilor, iar meteorologii au prezis noi intemperii care vor afecta Anglia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri