Un aliat al lui Vladimir Putin a murit în mod misterios, după ce a căzut de la al treilea etaj al casei sale

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin
Vladimir Putin, președintele Rusiei. Foto: Profimedia Images

Vladimir Egorov, deputat rus și aliat al lui Vladimir Putin, a fost găsit miercuri mort în curtea casei sale, după ce a căzut de la etajul al treilea al imobilului, din orașul Tobolsk, regiunea siberiană Tiumen. Un martor la incident a confirmat că bărbatul, în vârstă de 46 de ani, a căzut de la fereastra vilei sale, însă un altul a relatat că acesta avea "probleme cardiace". Membru al partidului de guvernământ Rusia Unită, Egorov era unul dintre cei mai bogați oameni politici din Tobolsk, transmite Newsweek.

Vladimir Egorov, deputat în Duma orașului Tobolsk din partea partidului de guvernământ Rusia Unită, ar fi avut 46 de ani în momentul decesului, care a fost raportat inițial de ziarul rusesc Kommersant, citând serviciul de presă al Comitetului de Investigații pentru regiunea Tiumen din Rusia.

Pe trupul lui Egorov nu s-au constatat "semne evidente ale unei morți cauzate de crimă", au mai declarat anchetatorii pentru Kommersant, însă autoritățile nu au oferit mai multe informații cu privire la circumstanțele morții sale, deoarece "încă se efectuează autopsia", transmite și CNN.

Moartea demnitarului rus a fost confirmată și de TASS, care a relatat joi că Egorov "a fost găsit mort în Tobolsk", citând deopotrivă Comitetul regional din Tiumen. Iar canalul neoficial de Telegram Baza - care are legături cu serviciile de securitate ruse - a precizat că trupul lui Egorov "a fost descoperit miercuri în curtea casei sale de pe strada Kedrovaya".

Kommersant și TASS au mai transmis că anchetatorii caută să afle cauzele morții lui Egorov, în timp ce Duma orașului Tobolsk a publicat joi un necrolog pe social media, afirmând că Egorov a murit "în urma unui accident".

Duma l-a lăudat pe Egorov, care ocupa funcția de vicepreședinte, pentru că a oferit "un mare sprijin Operațiunii Militare Speciale, dar și familiilor militarilor" care luptă în Ucraina și pentru că a fost "membru activ în viața socială și politică a orașului".

Egorov îngroașă lista rușilor influenți care s-au sinucis sau au murit în accidente bizare în ultima perioadă, o listă pe care se află mai mulți oameni de afaceri apropiați de Putin. 

Printre aceștia se număra și Ravil Maganov, președintele Lukoil, a doua mare companie de petrol și gaze din Rusia, care a adoptat anterior o poziție publică neobișnuită, pronunțându-se contra războiului Rusiei în Ucraina. Maganov a murit după ce a căzut de la fereastra unui spital din Moscova, potrivit TASS.

Magnatul rus al cârnaților, devenit deputat, Pavel Antov, un alt membru al partidului Rusia Unită, care a ocupat primul loc în clasamentul Forbes al celor mai bogați 100 de funcționari publici din Rusia în 2018, a murit în India în decembrie anul trecut, după ce a căzut de la etajul al treilea al hotelului său, potrivit poliției indiene.

Cu câteva luni înainte de moartea sa, el și-a reafirmat sprijinul pentru Putin, după ce a negat că a postat un mesaj anti-război pe WhatsApp, dând vina pe o "neînțelegere nefericită și o eroare tehnică".

În luna mai, ministrul adjunct rus al Științei și Învățământului Superior Piotr Kucherenko a murit după ce s-a simțit rău în timpul unui zbor în care se întorcea dintr-o călătorie de afaceri în Cuba. Un jurnalist care a declarat că a vorbit cu Kucherenko în lunile de dinaintea morții sale a spus că acesta se simțea precum un ostatic al guvernului rus și că se temea pentru propria sa siguranță.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Medicamentul foarte ieftin care poate să provoace o scădere în greutate de 14 kilograme într-o lună...
Newsweek
Cine sunt cei 450.000 de pensionari ce primesc 2.700 lei lunar, deși au cotizat mai puțin de 15 ani?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...