Un avion a aterizat de urgență după ce un pasager s-a luat la ceartă cu o însoțitoare de bord și a încercat să deschidă o ușă, în zbor

Data publicării:
avion in zbor
Foto: Profimedia Images

Un avion a făcut o aterizare de urgență în SUA, joi seară, după ce un pasager a încercat să deschidă o ușă de urgență și a intrat într-o altercație cu o însoțitoare de bord, relatează CNN.

Zborul 3612 al companiei SkyWest Airlines zbura de la Omaha la Detroit când s-a produs incidentul, în jurul orei 19:00, ora locală, a anunțat Administrația Federală a Aviației din SUA.

Un pasager se afla „într-o luptă cu însoțitoarea de bord, încercând să deschidă ușa de urgență”, a anunțat postul de radio de la Aeroportul Cedar Rapids, Iowa, unde a aterizat de urgență avionul.

Pasagerul nu a reușit să deschidă ușa, iar avionul a aterizat în siguranță și a rulat spre terminal.

O înregistrare video postată pe rețelele sociale arăta cum un bărbat este scos din avion de polițiști, cu mâinile legate la spate.

„SkyWest are toleranță zero pentru comportamentul indisciplinat, deoarece siguranța clienților și a echipajului nostru sunt prioritatea noastră principală”, a declarat compania aeriană într-un comunicat.

Până în prezent, în acest an, au existat peste 870 de incidente implicând pasageri indisciplinați la bordul avioanelor din SUA, conform datelor FAA. Sancțiunile potențiale includ închisoare, amenzi și restricții de călătorie.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mirabela Grădinaru, jignită de o artistă celebră din România. Ce a putut să spună despre prima doamnă a...
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Pro FM
Sharon Osbourne, de neconsolat, în timp ce își ia adio de la sufletul ei pereche. Ozzy, înmormântat în orașul...
Film Now
Tom Cruise, relație complicată cu tatăl lui, care a murit de tânăr: Era un laș, un comerciant al haosului
Adevarul
Un puzzle preistoric se apropie de rezolvare: Cine a ridicat cu adevărat minunea arheologică Stonehenge?
Newsweek
Când intră pensiile în august? Nu toți pensionarii vor primi banii la aceeași dată. Sume mai mici
Digi FM
O familie de români din Spania şi-a pierdut toţi cei trei copii într-un accident de maşină. Cel mai mic...
Digi World
Un nou trend japonez de fitness promite să adauge până la 7 ani în plus speranței de viață. Poate fi o...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Surpriză uriașă. O continuare a uneia dintre cele mai îndrăgite comedii romantice, în discuții. Celine Song...
UTV
Cheloo, mesaj video după testul pozitiv pentru droguri: „Trăiesc o mizerie foarte bine pusă la punct”