Un bărbat a ținut cadavrul mamei lui în pivniță timp de un an pentru a primi în continuare pensia ei

Data actualizării: Data publicării:
Poliție Austria
Polițist din Austria. Imagine ilustrativa. FOTO: Guliver/ Getty Images

Un bărbat a ținut cadavrul mumificat al mamei sale într-un subsol timp de mai bine de un an și a continuat să primească pensia acesteia, a comunicat poliția din Austria, citată de BBC.

Potrivit informațiilor existente la dosar, femeia de 89 de ani, care ar fi avut demență, ar fi murit din cauze naturale în iunie anul trecut. Fiul ei, în vârstă de 66 de ani, i-ar fi dus trupul în pivniță și l-ar fi lăsat acolo, acoperindu-l cu gheață pentru a masca mirosul.

Poliția crede că în tot acest timp a primit ilegal aproximativ 50.000 de euro, echivalentul pensiei la care femeia ar fi avut dreptul în continuare.

Frauda a ieșit la iveală după ce un poștaș nou a cerut să o vadă pe bătrână și ar fi fost refuzat, potrivit poliției. Polițiștii au început cercetările și au descoperit fapta îngrozitoare.

Poliția a declarat pentru postul public de radio că suspectul și-a acoperit mama cu nisip pentru pisici și că și-a recunoscut fapta. Bărbatul ar fi mărturisit că nu avea alte venituri în afară de pensia mamei și că dacă ar fi declarat decesul, nu ar fi avut bani nici pentru înmormântare, nici pentru întreținerea casei.

Pentru a evita vizita fratelui lui, el i-ar fi spus acestuia că mama lor era la un spital pentru îngrijiri și că era într-o stare așa de proastă, încât nici nu l-ar fi recunoscut, a mai comunicat poliția.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Mihai Mărgineanu, șocat de ce a văzut în Vama Veche, în mini-vacanța de 1 Mai: „Voi știți ce mai fac copiii...
Pro FM
Mădălina Ghenea s-a despărțit de Grigor Dimitrov. Românca a rupt tăcerea în ziua de Paște „A fost cea mai...
Film Now
Suri Cruise, ca un model pe străzile din NYC, în pantaloni scurți, pulover și adidași. Fiica lui Tom Cruise...
Adevarul
Povestea unei fotografii tulburătoare din vreme de război. De ce erau așezați copiii „în poziția de rugăciune"
Newsweek
VIDEO Putin, umilit în Marea Neagră. Momentul când o dronă ucraineană distruge o navă de atac rusă
Digi FM
Reacţia unei tinere din Cuba când a ajuns prima dată în România: "Am crezut că acolo mor"
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Fiul lui Nicolas Cage, acuzat că și-a lovit mama. Femeia a fost fotografiată având un ochi vânăt și mai multe...