Un celebru politolog francez, Olivier Duhamel, este acuzat că și-a agresat sexual fiul vitreg când acesta avea 14 ani

Data actualizării: Data publicării:
olivier duhamel pozeaza la europe 1
Politologul Olivier Duhamel este acuzat că și-a agresat sexual fiul vitreg, când acesta avea 14 ani Foto: Profimedia

Politologul francez Olivier Duhamel a anunţat luni că renunţă la toate funcţiile sale, inclusiv la cea de preşedinte al Fundaţiei Naţionale pentru Ştiinţe Politice (FNSP), după ce, într-o carte, fiica sa vitregă îl acuză că l-a agresat sexual pe fratele ei geamăn când acesta avea 14 ani, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Le Monde” şi „L'Obs” au publicat luni fragmente din cartea juristei Camille Kouchner, „La Familia grande” (editura Seuil), în care aceasta îl acuză pe tatăl ei vitreg, Olivier Duhamel, că l-a agresat sexual pe fratele ei geamăn, la vârsta de 14 ani. „Aveam 14 ani şi nu am făcut nimic (...). Aveam 14 ani, ştiam şi nu am spus nimic”, a scris Camille Kouchner, în vârstă de 45 de ani, conform extraselor din cartea ce urmează să apară.

În cartea sa, Camille Kouchner susţine că agresiunile sexuale s-au repetat de-a lungul anilor. „Cartea mea spune cât de mulţi oameni erau la curent” cu această situaţie, a declarat autoarea într-un interviu acordat L'Obs.

Cum a reacționat tatăl natural al copilului, fostul ministru Bernard Kouchner

Camille Kouchner şi fratele ei sunt copiii fostului ministru de externe Bernard Kouchner, cofondator al organizației Medici fără Frontiere, şi ai profesoarei de drept Evelyne Pisier, recăsătorită cu politologul Olivier Duhamel. 

Mama copiilor, Evelyne Pisier, a murit în 2017.

„Desigur, m-am gândit că această carte a mea ar putea părea obscenă, din cauza notorietăţii familiei mele. Apoi mi-am spus: tocmai de aceea trebuie să o fac”, a explicat Camille Kouchner.

„Din fericire am scăpat de un secret greu care ne apăsa de prea mult timp”, a reacţionat Bernard Kouchner într-o declaraţie trimisă AFP de avocata sa, Maryline Lugosi. „Admir curajul fiicei mele Camille”, a mai transmis el.

Olivier Duhamel a demisionat din posturile pe care le ocupa

Solicitat de Le Monde şi L'Obs, Olivier Duhamel a declarat că nu are „nimic de spus” şi că nu doreşte să reacţioneze la aceste acuzaţii.

„Fiind obiectul unor atacuri personale şi dornic să protejez instituţiile în care lucrez, pun capăt îndatoririlor mele”, a scris însă pe Twitter, luni, politologul francez, care era gazdă a unui program la postul de radio Europa 1 şi cronicar la canalul de ştiri LCI.

Fundaţia Naţională pentru Ştiinţe Politice (FNSP), al cărei preşedinte a fost Olivier Duhamel, a luat act de demisia sa „din motive personale”.

FNSP este responsabilă de orientările strategice majore şi gestionarea administrativă şi financiară a Sciences Po (prestigiosul Institut de Studii Politice din Paris). Directorul său, Frédéric Mion, a declarat că a fost „şocat” la citirea acestor dezvăluiri.

Referindu-se la tweet-ul publicat de Olivier Duhamel, LCI a confirmat pentru AFP că politologul nu va mai fi prezent pe acest canal de ştiri.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Vin din nou ninsorile. Vremea se schimbă radical, temperaturile scad cu 20 de grade în București
Digi FM
Cum arată Alexia, adolescenta căreia medicii i-au replantat brațele, la doi ani de la accidentul teribil. Are...
Pro FM
Justin Bieber, confesiune sinceră despre nesiguranțele sale: „Mă simt nepregătit și necalificat în...
Film Now
Kate Hudson, protagonista unui accident vestimentar. Justin Theroux a fost pe fază și a salvat-o pe actriță
Adevarul
Teroarea de la apus în satele din nordul României. Cum au ajuns orășenii să creeze o nouă faună la marginea...
Newsweek
Pensii tăiate cu sume între 200 și 700 de lei în 2025. Avertisment de la cel mai înalt nivel. De ce?
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când stăpâna ei tușește lângă ea. Felina și-a retras ușor lăbuța, vizibil deranjată
Film Now
Cui a lăsat Gene Hackman averea de 80 de milioane de dolari. Un expert juridic a rupt tăcerea: „Copiii ar...
UTV
Dorian Popa își asumă noua relație! Vacanță romantică la Berlin alături de iubita misterioasă