Un consilier al lui Erdogan nuanțează declarația președintelui turc: „Nu închidem ușa” pentru aderarea Suediei și Finlandei la NATO

Data publicării:
Recep Erdogan la o conferință de presă în Ciprul de Nord
Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Foto: Profimedia Images

Turcia nu a închis ușa aderării Suediei și Finlandei la NATO, dar vrea negocieri cu țările nordice și o reprimare a activităților pe care Ankara le consideră teroriste, în special la Stockholm, a spus un purtător de cuvânt al președintelui Tayyip Erdogan.

Nu închidem ușa. Dar, practic, ridicăm această problemă, ca pe o chestiune de securitate națională pentru Turcia”, a spus pentru Reuters Ibrahim Kalin, principalul consilier pentru politică externă al președintelui turc, citat de The Guardian.

Erdogan i-a luat prin surprindere pe membrii NATO și pe cele două țări nordice care doresc să adere la alianță, spunând vineri că nu se poate ca Turcia să susțină extinderea alianței, deoarece Finlanda și Suedia sunt „casa multor organizații teroriste”.

Orice țară care dorește să se alăture Alianței Tratatului Atlanticului de Nord are nevoie de votul unanim al statelor membre. SUA și alte state membre au încercat să clarifice poziția Ankarei.

Kalin a spus că militanți ai Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) – desemnat ca organizație teroristă de Turcia, Statele Unite și Uniunea Europeană – strâng fonduri și recrutează membri în Europa și prezența lor este „puternică, deschisă și recunoscută”, mai ales în Suedia.

Ceea ce trebuie făcut este clar: trebuie să nu mai permită existența publicațiilor, activităților, organizațiilor, indivizilor și altor tipuri de prezență PKK în acele țări”, a spus consilierul.

Aderarea la NATO este un proces. Vom vedea cum merg lucrurile. Dar acesta este primul punct pe care vrem să-l aducem în atenția tuturor aliaților, precum și a autorităților suedeze. Desigur, vrem să avem o discuție, o negociere cu omologii suedezi”, a adăugat el.

Vorbind despre intenția celor două țări de a se alătura NATO, Erdogan a spus vineri că „nu vrea să se repete aceeaşi greșeală ca cea comisă prin aderarea Greciei”, acuzând Suedia şi Finlanda că „găzduiesc terorişti ai PKK”, Partidul Muncitorilor din Kurdistan.

„Nu avem un aviz pozitiv”, a insistat Erdogan.

Reacţia Turciei este prima voce discordantă în cadrul NATO în legătură cu perspectiva aderării Finlandei şi Suediei la Alianţa Nord-Atlantică.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri