Un criminal în serie a fost prins după ce una dintre victimele sale a scăpat. Faptele grave pe care le-ar fi comis fostul veteran al armatei SUA

Data publicării:
ortiz

Un agent al patrulei de graniță din SUA este bănuit că ar fi criminal înn serie și a fost arestat sâmbătă, după moartea a patru oameni. O a cincea potențială victimă a acestuia a reușit să scape și a alertat poliția, scrie CNN.

Juan David Ortiz, în vârstă de 35 de ani, a mărturisit că a ucis patru oameni între 3 și 15 septembrie. Bărbatul este acuzat că a încercat să omoare și a cincea persoană, care a scăpat însă cu viață.

Trupurile celor patru victime au fost descoperite în ultimele două săptămâni, iar anchetatorii nu exclud ca Ortiz să fi ucis mai mulți oameni.

Potrivit raportului întocmit de procurori, victimele, trei femei și un bărbat transgender, au fost împușcați în cap. Toate victimele lucrau ca prostituate, mai notează procurorii.

„Are un anumit profil al victimelor sale. Suspectul le vâna”, a declarat procurorul care se ocupă de caz, adăugând că bărbatul se potrivește descrierii de criminal în serie.

Ortiz este veteran al armatei americane și lucra, înainte de a fi arestat, ca agent de pază la graniță.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost fotografiat Călin Georgescu după vizita la Broșteni. A uitat complet de dramele românilor, s-a...
Digi FM
Ada Galeș, vești după patru luni de luptă cu cancerul: "Sunt cu tot cerul gurii cusut. Dar am o biopsie cu...
Pro FM
Mariah Carey, despre căsnicia cu actualul soț al Thaliei: „Uneori sunt furioasă, mi-am promis că nu voi mai...
Film Now
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Marilyn Monroe. Cea mai faimoasă blondă din istorie a murit la doar 36...
Adevarul
De ce a fost nevoită România să cucerească Budapesta. Ce planuri își făcuseră ungurii împreună cu rușii
Newsweek
Altă lovitură după tăierea pensiilor speciale. Salariile de 30.000 lei ale magistraților, în pericol
Digi FM
Dur pe ecrane, fără "armură" acasă. Dwayne Johnson s-a lăsat pe mâna fiicelor sale, care l-au machiat cu mult...
Digi World
COVID-19 de lungă durată. Cât timp persistă virusul în creier. Pare „să aibă un impact asupra producţiei de...
Digi Animal World
Momentul când o femeie este atacată de un roi de albine. A fost salvată de un instalator: „Mi-am amintit de...
Film Now
Harrison Ford, fericit că Hollywoodul angajează „tipi în vârstă”, pentru că nu vrea să se pensioneze vreodată
UTV
Cheloo, din nou în centrul atenției. Imagini șocante cu rapperul conducând cu 100 km/h pe străzile din...