Un experiment desfășurat într-un orășel italian aflat în epicentrul epidemiei de coronavirus a oprit răspândirea infecției

Data publicării:
italia coronavirus covid Northern Italy Locks Down To Try Prevent The Spread Of Coronavirus
Foto: Getty Images

Un experiment desfășurat într-un mic oraș italian aflat în zona care a izbucnit epidemiei de coronavirus în Europa a dus la oprirea răspândirii infecției printre locuitori, informează Financial Times.

Prin testarea și retestarea celor 3.300 de locuitori din orașul Vò, situat în apropiere de Veneția, indiferent dacă afișau sau nu simptome de infecție cu coroanvirus și apoi impunerea strictă a carantinei odată cu confirmarea rezultatelor, autoritățile locale au reușit să împiedice răspândirea virusului.

Andrea Crisanti, un expert în boli infecțioase de la Imperial College London, care participă la experimentul din Vò, a îndemnat țările care au limitat testarea, printre care SUA și Marea Britanie, să învețe din această lecție și să crească numărul celor testați.

"În Marea Britanie, există numeroase infecții care sunt complet ignorate", a spus Crisanti pentru Financial Times. "Am reușit să ținem sub control epidemia aici pentru că am identificat și eliminat cazurile de infecții fără simptome, apoi le-am izolat", a explicat Andrea Crisanti abordarea în cazul Vò. "Asta face diferența".

Experimentul de succes subliniază importanța testării și izolarea purtătorilor altfel sănătoși, o abordare care a fost promovată și de Organizația Mondială a Sănătății. OMS a îndemnat săptămâna aceasta toată țările să testeze agresiv, explicând că Taiwan și Coreea de Sud au succes în izolarea infecțiilor prin această metodă.

"Mesajul nostru este: Testați, testați, testați", a spus luni Tedros Adhanom Ghebreyesus, șeful OMS.

Cum s-a desfășurat experimentul

Profesorul Andrea Crisanti a spus că neobișnuitul - și într-un fel accidentalul - experiment din Vò, a permis cercetătorilor să descopere o imagine completă a bolii.

Experimentul a început ca o testare de grup după primul deces din Italia cauzat de Covid 19, în data de 22 februarie.

Nu se știe exact de ce nordul Italiei s-a confruntat cu o asemenea explozie de cazuri față de alte zone din Europa, însă o explicație ar putea fi dată de legăturile comerciale strânse cu China.

Prima rundă de testare a avut loc pe întreaga populație a orașului, la finalul lunii februarie. S-a descoperit că 3% din cei 3300 de locuitori erau infectați, deși jumătate din purtătorii virusului erau asimptomatici. După izolarea tuturor celor infectați, a doua rundă de testare a dezvăluit că doar 0,3% din populație era infectată.

Ceea ce a fost important în a doua rundă de testare a fost descoperirea a cel puțin șase persoane purtătoare ale virusului, dar fără simptome. "Dacă nu ar fi fost băgați în carantină, infecția ar fi revenit", spune Crisanti.

În regiunea Veneto, autoritățile plănuiesc să extindă testarea agresivă și să efectueze cel puțin 11.000 de teste pe zi. Luca Zaia, președintele regiunii Veneto, cel care a inițiat proiectul Vò, a reiterat marți importanța testării: "Un purtător asimptomatic poate infecta 10 persoane. Testele pot salva vieți".

Editor web: Vlad Mironescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Putin nu a greșit atât de mult. Ne urăsc cu adevărat". Rușii fugiți de frica războiului se întorc și ajută...
Digi FM
Rețeta specială de sarmale a Nadiei Comăneci. Ce bucate tradiționale face fosta gimnastă de Paște: „Am...
Pro FM
De ce nu se afișează Lidia Buble cu iubitul ei, un afacerist de 62 de ani: „Când o să fie să mă mărit, o să...
Film Now
"A fost un dezastru. Lui Dwayne nu-i păsa deloc". The Rock ar fi întârziat deseori și 7-8 ore la filmările de...
Adevarul
Angajator criticat, după ce un tânăr a refuzat să acorde 90 de minute unui test de selecție pentru că „părea...
Newsweek
De unde vine expresia „pe vremea lui Pazvante Chioru"? Ce înseamnă? Legătura cu haiducul Iancu Jianu
Digi FM
O mamă nu și-a crezut copilul care îi spunea că are monștri în dormitor. Problema era mult mai gravă: „S-a...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă mânânci prea multe ouă. Avantajele și dezavantajele consumului de ouă
Digi Animal World
Un câine s-a trezit în miezul nopții ca să păzească jucăriile spălate și lăsate la uscat în balcon: ”Se temea...
Film Now
Porecla adorabilă pe care a primit-o Ryan Gosling de la fiicele lui: „Mă dau gata de fiecare dată!”