Un fost fotbalist de la academia lui Arsenal a rămas paralizat după ce cineva i-ar fi pus droguri în băutură

Data actualizării: Data publicării:
un fost fotbalist al echipei de tineret a lui Arsenal a rămas paralizat după ce a consumat o băutură în care i-au fost puse droguri
Daniel Cain a fost în comă 25 de zile, dar și-a revenit în mod „miraculos” cu toate că doctorii nu îi dădeau nicio șansă. Captură foto: GoFundMe

Un fost fotbalist care s-a antrenat la academia clubului Arsenal a rămas tetraplegic după ce în băutura pe care a consumat-o la o ieșire în oraș cu prietenii i-ar fi fost puse droguri fără voia sa, potrivit The Independent.

Daniel Cain era un fotbalist sănătos și într-o formă fizică foarte bună, dar, după ce a petrecut o noapte în oraș cu prietenii, bărbatul de 23 de ani a suferit un stop cardiac care i-a privat creierul de oxigen.

În noaptea de 9 iunie 2020, prietenii lui Daniel au observat că fața acestuia căpătase o „culoare ciudată” și că bărbatul nu se mai trezea. I-au administrat primul ajutor în timp ce așteptau să vină ambulanța.

Când medicii din ambulanță au ajuns la fața locului, aceștia au reușit să îl resusciteze după 24 de minute, dar creierul și măduva spinării, care au rămas fără oxigen, au suferit leziuni foarte grave.

Mama lui Daniel a spus că în băutura pe care bărbatul a consumat-o când a ieșit noaptea cu prietenii în oraș probabil că i-au fost puse droguri.

Doctorii au explicat familiei fotbalistului că chiar dacă Daniel se va trezi din comă, acesta va fi într-o stare vegetativă. După 25 de zile în care a fost în comă, Daniel s-a trezit  și, în mod „miraculos”, și-a recăpătat treptat funcția cognitivă.

„Când s-a trezit, nu putea să facă nimic. Nu putea să se miște - era ca un nou-născut, dar asistentele au spus că le urmărește cu ochii așa că au zis că este cineva acolo”, potrivit doamnei Cain.

Memoria pe termen scurt a fotbalistului a fost profund afectată, dar memoria pe termen lung a rămas intactă, conform mamei sale, care a confirmat că fiul ei „își revine treptat” și că își mai aduce aminte evenimentele pe care le-a trăit în copilărie.

După doi ani și jumătate în care Daniel a fost tratat în mai multe spitale din Marea Britanie, a putut în sfârșit să meargă acasă, dar acum are nevoie de un scaun cu rotile și de cineva care să aibă constant grijă de el.

Familia lui Daniel a lansat o campanie de donații pe site-ul GoFundMe pentru a strânge bani pentru tratamentul care i-a dat fostului fotbalist o nouă șansă la viață.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
Digi FM
Cum arată o nuntă la talibani. Detaliul care a atras atenția oamenilor: „Nu am zărit nicio femeie”
Pro FM
Duffy, prima apariție la cinci ani de când a dezvăluit că a fost răpită, drogată și violată. Cum arată la 40...
Film Now
Cum arată fiica de 30 de ani a lui Mr. Bean. Lily e pictoriță, după ce a încercat să facă dans burlesque și...
Adevarul
Cum arată casa din India, ridicată fără ciment, pentru a rezista 1.000 de ani. Secretele unei tehnici...
Newsweek
Pensiile la Mica Recalculare cresc doar la vară. Datele pensionarilor nu pot fi introduse OFICIAL
Digi FM
Adrian Mutu: "Aş fi putut câştiga Balonul de Aur dacă nu consumam cocaină”
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Lily, unica fiică a lui Rowan Atkinson, despre divorțul părinților ei, după 24 de ani de mariaj: "Am trecut...
UTV
Megan Fox a devenit mamă pentru a patra oară! Actrița și Machine Gun Kelly, părinți în mijlocul unui scandal