Un grec a încercat să urce pe un feribot care tocmai pleca de pe chei, dar echipajul l-a împins în apă. Apoi a fost găsit înecat

Data actualizării: Data publicării:
Căpitanul și 3 membri ai echipajului unui feribot din Grecia sunt acuzați de omucidere,
Căpitanul și 3 membri ai echipajului unui feribot din Grecia sunt acuzați de omucidere. Foto: Profimedia

Căpitanul și 3 membri ai echipajului unui feribot din Grecia sunt acuzați de omucidere, după ce au împins în mare un pasager care încerca să urce la bordul navei care pleca în principalul port al țării, Pireu, relatează The Guardian.

Miercuri, ministrul grec pentru marina comercială, Miltiadis Varvitsiotis, și-a exprimat „șocul, groaza și tristețea” în legătură cu moartea pasagerului, un bărbat de 36 de ani, identificat drept Andonis Kargiotis.

O filmare a incidentului îl arată pe Kargiotis alergând spre rampa de încărcare a feribotului Blue Horizon, care era încă lăsată pe chei, în timp ce nava era pe cale să plece. A încercat să treacă pe lângă doi membri ai echipajului de pe rampă, care l-au oprit și l-au împins înapoi pe chei.

Când bărbatul a pășit din nou pe rampă, un membru al echipajului l-a oprit și l-a împins, în timp ce feribotul pleca. Kargiotis a dispărut în mare, în golul tot mai mare dintre vas și chei, unde apa era agitată violent de motoarele puternice ale navei.

Din imagini reiese că echipajul nu a făcut nimic pentru a-l ajuta, iar feribotul a continuat să navigheze spre insula Creta, înainte de a primi ordin să se întoarcă la Pireu.

Paza de coastă a spus că bărbatul a fost recuperat inconștient din apele portului și ulterior a fost declarat mort. Autopsia a stabilit că înecul este cauza morții.

Varvitsiotis i-a condamnat pe membrii echipajului pentru „actele lor ilegale” și pentru nerespectarea „principiului de bază pe care marinarii greci l-au onorat de secole”, și anume acela de a salva oamenii pe mare și „de a nu-i arunca în ea, mai ales în astfel de circumstanțe”.

El a spus că Kargiotis avea bilet și s-a urcat pe feribot cu puțin timp înainte, apoi a plecat din motive neclare și a încercat să urce înapoi la bord. Varvitsiotis a mai spus că a ordonat o anchetă asupra modului în care poliția portuară a răspuns la incident.

Attica Group, care deține Blue Horizon, a emis o scurtă declarație în care spunea că este „devastată de tragicul incident” și că va coopera cu autoritățile.

Într-o declarație mai lungă emisă câteva ore mai târziu, acesta și-a exprimat regretul pentru moartea lui Kargiotis și a promis o anchetă asupra incidentului „de neconceput”.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...