Un incendiu de vegetaţie arde necontrolat la nord de Atena. Un oraş a fost evacuat

Data actualizării: Data publicării:
Pădure în flăcări
Imagine de la unul dintre incendiile puternice izbucnite în Atena în vara anului 2021. Foto: Profimedia Images

Un amplu incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control în nordul Atenei luni, iar autorităţile au fost nevoite să dispună evacuarea unui oraş de coastă din apropiere ca măsură de precauţie, relatează Reuters.

ACTUALIZARE. Pompierii români aflaţi în Grecia participă, luni după amiază, alături de salvatorii eleni, la stingerea incendiului scăpat de sub control la nord de Atena.

„Modulul naţional specializat de stins incendii de pădure acţionează pentru lichidarea unui incendiu, în zona regiunii Schimatari, situată la Nord de Atena. 28 de pompieri români, 3 maşini de stingere incendii de pădure şi 1 cisternă de mare capacitate intervin pentru localizarea şi lichidarea incendiului care afectează o suprafaţă considerabilă de vegetaţie uscată. Un rol foarte important pe timpul misiunii este reprezentat de cisterna de mare capacitate, utilizată pentru alimentarea cu apă a dispozitivelor de stingere. Autospeciala poate transporta 30.000 litri apă şi este utilă în zonele unde nu există surse suplimentare de alimentare (hidranţi, râuri, lacuri sau alte surse de apă)”, informează, luni după amiază, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Intervenţia modulului are loc la solicitarea ofiţerului elen, delegat în asistarea şi buna desfăşurarea a întregii misiuni derulate de salvatorii români.

Incendiul a izbucnit din cauza vânturilor puternice în zona Schimatari, la aproximativ 50 de km depărtare de capitală, pe fondul temperaturilor ridicate.

Autorităţile elene le-au cerut rezidenţilor să părăsească oraşul Dilesi şi au oprit funcţionarea unui tren local. Peste 100 de pompieri, susţinuţi de patru avioane şi două elicoptere, încearcă să stingă acest incendiu.

Echipaje de intervenţie au fost trimise pentru a stinge şi un incendiu din regiunea Ahaia, în nordul Peninsulei Peloponez, unde patru sate au fost evacuate, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

În 2021, incendiile de vegetaţie au distrus peste 120.000 de hectare de păduri şi tufişuri, după ce Grecia s-a confruntat cu cel mai grav val de căldură înregistrat în ultimii 30 de ani.

În urma criticilor aspre privind reacţia autorităţilor, Guvernul de la Atena a promis că va spori capacităţile de intervenţie ale pompierilor eleni.

Câteva zeci de pompieri români şi bulgari şi-au preluat posturile în Grecia în ziua de sâmbătă, fiind primele brigăzi din forţa operativă europeană desfăşurată în această ţară pentru a oferi asistenţă de specialitate în cazul producerii unor incendii de vegetaţie de mare amploare pe durata acestei veri.

În timpul celui mai grav dezastru natural provocat în Grecia de un incendiu de vegetaţie, 102 persoane au murit după ce flăcările au devastat oraşul costier Mati şi zone de la periferia Atenei, în vara anului 2018.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Dezvăluiri după ce Simona Halep a abandonat la Trophee Clarins. Ce a pățit înainte de primul tur de la Paris
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, revoltată după ce Selly a ținut un discurs la NATO: „Ce legătură are el, de ce nu...
Pro FM
CRBL ar avea o nouă iubită, la nici două luni de când a anunțat divorțul de soție. Tânăra care l-ar fi...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Cum ar arăta Bucureștiul dacă politicienii s-ar ține de promisiunile din campanie
Newsweek
Franța dă Ucrainei rachete Aster de apărare aeriană. România nu dă Patriot, deși „nu e descoperită"
Digi FM
Soția lui Cristi Tănase, acuzații teribile la adresa lui: „A strâns-o pe mama de gât!” Fotbalistul, extrem de...
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Când ar fi apărut problemele dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck. Un apropiat a rupt tăcerea: „Nu erau pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...