Un ministru israelian de extremă dreapta vorbește direct de anexarea Cisiordaniei

Data publicării:
Bezalel Smotrich
Bezalel Smotrich. Foto: Profimedia Images

Ministrul de extremă dreapta israelian, Bezalel Smotrich, a vorbit explicit despre eforturile sale de a anexa ilegal Cisiordania la statul israelian, relatează The Guardian.

Cunoscut pentru pozițiile sale naționaliste și pentru susținerea fără rezerve față de războiul împotriva Hamas, Smotrich face parte din partidul extremist Sionismul Religios.

„Facem pași pentru a stabili faptele pe teren pentru a face Iudeea și Samaria (termenul folosit de Israel pentru a se referi la Cisiordania ocupată – n. red.) o parte integrantă a statului Israel.

Vom stabili suveranitatea noastră, mai întâi pe teren și apoi juridic. Intenționez să legalizez coloniile. Scopul meu în viață este să împiedic stabilirea unui stat palestinian”, a spus Smotrich la o reuniune a partidului său.

Comentariile făcute de ministrul israelian vin în contextul în care acesta a primit noi puteri pentru a integra teritoriile palestiniene în Israel, conform unei dezvăluiri făcute, anterior, de The Guardian.

„Am creat un sistem civil separat. Va fi mai ușor așa să manevrăm contextul internațional și juridic”, a spus el, referindu-se la aceste puteri căruia i-au fost transferate de la IDF. Smotrich și aliații săi își doreau de mult controlul asupra Administrației Civile, sperând că o vor putea folosi pentru a anexa direct Cisiordania ocupată.

Cisiordania se află sub ocupație militară israeliană din 1967, după Războiul de Șase Zile. Milioane de palestinieni trăiesc în acest teritoriu.

Informații din presa israeliană sugerează că oficialii guvernului SUA discută în privat posibilitatea sancționării lui Smotrich ca urmare a acțiunilor sale destabilizatoare în Cirsiordania și eforturilor de a consolida eforturile de colonizare israeliană în acest teritoriu.

Benjamin Netanyahu a devenit tot mai dependent de sprijinul lui Smotrich și de alte elemente de extrema-dreapta pentru supraviețuirea guvernului său – cu puțin timp în urmă, Benny Gantz, unul dintre rivalii lui Netanyahu, a renunțat la susținerea guvernului și a revenit în opoziție.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Răsturnare de situație în cazul crimei din Cosmopolis. A fost emis ordin de protecție și împotriva soțului...
Digi FM
Noi detalii au ieșit la iveală despre Robert Wolf, bărbatul care a împușcat-o pe Teodora Marcu într-un...
Pro FM
Miley Cyrus rupe tăcerea despre rochia din „Flowers”, despre care fanii credeau că e o aluzie la Jennifer...
Film Now
Sharon Stone, adevărul despre cum se menține în formă la 67 de ani: „Nu trebuie să mergi mereu la sală!” La...
Adevarul
O operațiune ca în „Misiune Imposibilă”. Rusia a suferit pierderi ireparabile în timpul atacului cu drone...
Newsweek
Se pot tăia pensiile și salariile bugetarilor? Răspunsul oficial așteptat de 6.000.000 de români
Digi FM
Romanița Iovan, dezvăluiri neașteptate despre fiul ei. Albert a fost admis la cinci facultăți din Marea...
Digi World
Ce a arătat un studiu făcut pe 200.000 de femei despre sănătatea mintală a mamelor. În cazul taților...
Digi Animal World
Ce a pățit un bărbat care aștepta la semafor pe un scuter? Imagini virale cu un câine care l-a „luat” prin...
Film Now
Pedro Pascal și Dakota Johnson, flirt în „Materialists”. Fanii, nerăbdători. „Madame Web va alege: Captain...
UTV
Bianca Censori, din nou goală pe Instagram. Soția lui Kanye West, acuzată de „indecență publică”